EUR
4,83 RON
(-0.08%)
USD
4,44 RON
(-0.39%)
GBP
5,51 RON
(-0.59%)
CHF
4,58 RON
(-0.33%)
BGN
2,47 RON
(-0.08%)
BYN
1,74 RON
(-1.3%)
CAD
3,17 RON
(+0.16%)
RSD
0,04 RON
(-0.09%)
AUD
2,75 RON
(-0.17%)
JPY
0,04 RON
(-0.62%)
CZK
0,18 RON
(-0.26%)
INR
0,06 RON
(+0.58%)

 

Numărul femeilor miliardare a crescut de şapte ori în ultimele două decenii

Numărul femeilor miliardare a crescut puțin mai repede decât cel al bărbaților miliardari, multiplicându-se de 6,6 ori în ultimele două decenii față de 5,2 ori în cazul bărbaților, iar factorul principal care stă la baza acestei evoluții sunt femeile antreprenor din Asia, arată un raport publicat marți de grupul bancar elvețian UBS Group AG și firma de consultanță PwC, informează Reuters.

 Potrivit acestui raport, în prezent la nivel mondial sunt un număr record de 145 de femei miliardare, comparativ cu doar 22 în 1995, iar averea lor medie s-a dublat până la 4,3 miliarde de dolari, depășind averea medie de patru miliarde de dolari a bărbaților miliardari.

UBS, bancă care oferă servicii de administrare de averi, a numărat 1.347 de miliardari la nivel mondial în ultimul său studiu. Chiar dacă bărbații reprezintă majoritatea covârșitoare a populației de miliardari, femeile au o pondere de 11%, în creștere față de 9% în urmă cu două decenii. Cea mai puternică creștere a numărului de femei miliardare s-a înregistrat în Asia, de la doar trei în 1995 la 25 anul trecut, ceea ce înseamnă un factor de creștere de 8,3 ori, comparativ cu un factor de creștere de 2,7 ori în Europa (de la 21 la 57 miliardare) și de 1,7 ori în SUA (de la 37 la 63 miliardare).

Studiul subliniază că peste jumătate (52%) din femeile miliardare din Asia și-au construit singure averile, în timp ce în Europa și SUA majoritatea femeile miliardare și-au moștenit averea, doar 7% din femeile miliardare din Europa și 19% din miliardarele din America de Nord fiind antreprenoare la prima generație. Cu toate acestea, în prezent peste 80% din femeile miliardare trăiesc în SUA și Europa.

Pe ansamblu, cei mai avuți oameni ai lumii s-au îmbogățit într-un ritm mai rapid decât cel înregistrat de economia mondială. În timp ce Produsul Intern Brut global s-a triplat în ultimele două decenii până la peste 77.000 de miliarde de dolari, averea miliardarilor a crescut de opt ori de la 700 miliarde de dolari în 1995 până la 5.400 miliarde de dolari în 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata