Avocatul Poporului vrea ca pentru degrevarea penitenciarelor să se pună accentul pe sancţiunile neprivative de libertate

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, propune, în concluziile raportului despre situația din penitenciare, punerea accentului pe sancțiunile neprivative de libertate pentru degrevarea penitenciarelor.

„Am pornit de la lipsa resurselor financiare, pentru că asta se invocă de fiecare dată. Și atunci am pus accent pe propunerile legislative și pe cele judiciare și administrative. Între propunerile de natură legislativă, am subliniat ceea ce se regăsește cam în toate recomandările Comitetului de Miniștri, ai Consiliului Europei, (…) să se pună accentul pe sancțiunile neprivative de libertate. Evident, toate propunerile noastre exclud faptele săvârșite cu violență și faptele de corupție”, a declarat Victor Ciorbea joi, la Palatul Parlamentului, cu ocazia prezentării acestui raport.

Citeste si:  Cel mai mare cheese-cake din România va fi preparat la Zilele Clujului

El a precizat că este vorba fie de muncă în folosul comunității, fie de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

„O altă categorie de propuneri îi vizează pe cei care sunt deja în sistemul penitenciar și, tocmai pentru a-l degreva, ideea ar fi să se procedeze la o liberare condiționată ceva mai devreme decât împlinirea actualelor termene prevăzute în legislația penală. (…) Noi am făcut propunerea să fie puși în libertate cei care mai au de executat trei ani. Și veți vedea că se va ajunge la o descongestionare a penitenciarelor românești în urma unei asemenea măsuri”, a arătat Ciorbea.

Avocatul Poporului a vorbit și despre propunerea ca aceia care au pedepse cu închisoarea de până la 10 ani să fie eliberați la împlinirea a jumătate din pedeapsă și nu a două treimi din pedeapsă, iar cei care au primit pedepse de peste 10 ani să fie puși în libertate la împlinirea a cel mult două treimi din pedeapsă și nu a trei sferturi cum prevede legislația penală actuală.

Citeste si:  MJ va organiza concursuri pentru ocuparea funcţiilor la penitenciare

„Sunt multe prevederi legate de liberarea condiționată, inclusiv cele care privesc componența comisiei de liberare condiționată. Am propus ca din aceste comisii să facă parte și un reprezentant al ONG-urilor de profil, pentru că tot au protocoale de colaborare cu penitenciarele și cunosc bine situația din penitenciare”, a afirmat Avocatul Poporului.

Victor Ciorbea a menționat că a primit de la președintele Comisiei de Abuzuri din Camera Deputaților, Mircea Man, un raport întocmit în urma vizitelor efectuate în penitenciare.

Citeste si:  Valer Dorneanu va îndeplini atribuţiile Avocatului Poporului până la numirea unei noi persoane în această funcţie

„Am înțeles de la dânsul că în Camera Deputaților, în cursul lunii februarie, se va face o dezbatere în legătură cu aceste concluzii și spunea că vor prelua și unele din propunerile noastre și că ne invită să participăm la aceste dezbateri. Așteptăm cu nerăbdare să participăm la dezbateri și sperăm ca cele două Camere și domnul prim-ministru, care sunt beneficiarii direcți ai raportului, să-și însușească aceste propuneri”, a mai declarat Ciorbea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close