Prototipul unei case spaţiale prefabricate a fost prezentat la Strasbourg

18

Un prototip de habitat spațial similar cu cele care ar putea fi instalate pe Marte sau pe Lună în anii următori a fost prezentat de oameni de știință din Europa în această săptămână la Strasbourg, fiind compus dintr-o capsulă mare pliabilă, cu două paturi, o toaletă și un sistem de reciclare a aerului și a apei, informează agenția France Presse.

SHEE, acronimul în limba engleză al capsulei ‘Self Habitat for Extreme Environments’, este un fel de casă prefabricată în greutate de 5,5 tone, capabilă să voiajeze pliată la un volum destul de redus, la bordul unei rachete spațiale și apoi să se deplieze în câteva minute, odată ajunsă pe solul altei planete.

Ea poate găzdui, pe o suprafață de 17-18 metri pătrați și 50 de metri cubi, doi astronauți cu autonomie totală timp de două săptămâni, au explicat designeri, care au prezentat creația lor la sediul Universității Internaționale a Spațiului de la Illkirch-Graffenstaden, o suburbie a orașului Strasbourg (estul Franței).

Citeste si:  Planeta Marte: NASA a desluşit misterul rocii supranumite "donut cu gem"

Acest proiect în valoare de două milioane de euro, finanțat în proporție de 75% de Uniunea Europeană, este condus de trei ani de către un consorțiu de companii private din mai multe țări europene și de Universitatea din Tartu (Estonia).

Prototipul dezvoltat nu este destinat instalării efective pe planeta Marte, nici soliditatea pereților săi din fibră de sticlă și rășini și nici etanșeitatea sa nesatisfăcând normele severe aplicabile într-un voiaj interplanetar.

De asemenea, prototipul nu este echipat cu un compartiment sigilat care permite trecerea între două medii cu presiuni diferite, echipament în mod evident esențial pentru planeta Marte, a detaliat Jeremi Gancet, expert în robotică implicat în acest proiect din partea Space Applications Services din Belgia.

Citeste si:  Kim Jong-Un vrea scoaterea de pe internet a unui filmuleţ în care este ironizat - VIDEO

Prin urmare, „pentru moment, SHEE este destinat testelor efectuate pe Terra, în medii izolate și ostile”, a explicat Virginie Taillebot, inginer de proiect la compania Comex din Marsilia, specializată în tehnologii subacvatice și care a adus acestui proiect expertiza sa în materie de „Life Support”, ceea ce înseamnă apa, temperatura și atmosfera din această incintă.

Dincolo de acest test, capsula poate fi chiar utilă, spune Taillebot, de exemplu, în zonele afectate de dezastre naturale, unde poate fi transportată cu elicopterul.

În primăvara anului viitor, primul prototip va fi instalat pentru mai multe săptămâni în deșertul Rio Tinto din sudul Spaniei, pentru a simula o primă experiență de viață pe planeta Marte.

Creatorii capsulei SHEE speră că aceasta va fi folosită de Agenția Spațială Europeană (ESA) pentru misiuni de instruire a astronauților săi.

Citeste si:  Stephen Hawking este convins că planeta Marte va fi colonizată în următorii 100 de ani

De asemenea, NASA lucrează în SUA la proiecte de cercetare vizând modulele locuibile pentru misiuni pe Lună sau pe Marte care sunt planificate pentru anul 2030.

„Acestea sunt proiecte complementare, mai curând decât concurente”, a subliniat Gancet.

Planeta Roșie pe care astronauții ar trebui să rămână timp de cel puțin câteva luni, ar avea nevoie de instalarea mai multor module SHEE conectate între ele, formând un fel de sat, a declarat inginerul belgian. De asemenea, trebuie avute în vedere și modalitățile de depozitare a unor stocuri suficiente de aer, apă, hrană, precum și sursa de energie pentru toate acestea, a mai spus expertul citat de AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: shee.eu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata