Sancţiunile europene împotriva Rusiei vor fi prelungite pentru încă şase luni

43

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene și-au dat vineri, 18 decembrie, acordul pentru prelungirea cu încă șase luni a sancțiunilor economice impuse Rusiei anul trecut ca urmare a acțiunilor destabilizatoare ale acesteia împotriva Ucrainei, relatează agențiile internaționale de presă, citând surse diplomatice.

Decizia a fost luată la reuniunea reprezentanților permanenți ai celor 28 de state membre (COREPER), dar hotărârea efectivă privind prelungirea sancțiunilor urmează să fie formalizată săptămâna viitoare, când va fi anunțată oficial.

Odată ce decizia va fi efectivă, sancțiunile vor fi prelungite până la sfârșitul lunii iulie 2016, decizia aflată acum în vigoare expirând pe 31 ianuarie. Instituite în iulie 2014, după anexarea Crimeii, aceste sancțiuni au fost înăsprite după ce insurgenții proruși din estul Ucrainei au pornit conflictul armat împotriva autorităților de la Kiev.

Citeste si:  ACEA: Dacia, lider la creşterea vânzărilor de autoturisme în UE, în luna februarie

În luna martie, Uniunea Europeană a condiționat ridicarea sancțiunilor de aplicarea efectivă a acordurilor convenite în februarie la Minsk între guvernul ucrainean și separatiști.

Surse diplomatice de la Bruxelles afirmă că, dacă la următorul summit european, în luna martie 2016, evaluarea privind implementarea acelui acord va fi pozitivă, s-ar putea decide ridicarea sancțiunilor înainte să expire termenul din iulie.

Sancțiunile care sunt în prezent în vigoare prevăd mai ales interdicții de viză și înghețarea conturilor unor responsabili ruși sau ucraineni proruși, precum și măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier și bancar. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata