Băsescu: PNL şi PSD îngroapă în datorii viitorul ţării

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat luni, 21 decembrie,  pe pagina sa de socializare, politica PNL și PSD referitoare la pensiile speciale și măririle de salarii, apreciind că 21 decembrie reprezintă ziua în care cele două partide „îngroapă în datorii viitorul țării”.

Ziua în care PSD și PNL îngroapă în datorii viitorul țării. Guvernul Boc a introdus sistemul de pensii în funcție de contribuția fiecăruia de-a lungul activității. De mai bine de un an, sub atenta supraveghere a președintelui Iohannis, PSD și PNL au dus o politică de revenire la pensiile speciale și mărire de salarii, încercând să își atragă electorat utilizând banii publici.

Citeste si:  INTERNATIONAL MEDIA RECRUITMENT SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment

Astăzi, ticăloșia va fi desăvârșită prin introducerea pensiilor speciale și pentru administrația locală. Cele două partide nu fac nimic altceva decât să îngroape viitorul generației tinere și să o înhame la plata datoriilor făcute de părinți. Există o singură soluție: guvernul Cioloș să emită o ordonanță de urgență prin care să suspende pe timp nelimitat aplicarea tuturor legilor care acordă pensiile speciale, mai puțin cele care îi privesc pe magistrați”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Potrivit fostului președinte, în acest an, deficitul fondului de pensii a fost de circa 19 miliarde lei, iar pentru anul 2016 se prefigurează un deficit de circa 22 de miliarde de lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata