Cluj: Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” a inaugurat o rută aeriană, spre Dubai

16

Aeroportul Internațional ‘Avram Iancu’ Cluj a inaugurat, sâmbătă, 19 decembrie, o nouă rută aeriană, spre Dubai, care va lega Transilvania de Emiratele Arabe Unite.

‘Suntem bucuroși că astăzi inaugurăm zborul Cluj-Napoca — Dubai, operat de compania aeriană Wizz Air, acesta reprezentând o premieră pentru Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, deoarece niciun alt operator aerian nu a mai zburat spre această destinație până în prezent. Vânzările biletelor pentru această rută s-au bucurat de un mare succes, fiind o destinație mult dorită și suntem convinși că se va bucura în continuare de aprecierea pasagerilor clujeni și a celor din întreaga Transilvanie’, a declarat, într-un comunicat de presă, directorul aeroportului clujean, David Ciceo.

Citeste si:  Peste 45.000 de români au călătorit prin programul Senior Voyage; costul mediu al vacanţei, 430-450 euro

Cursele aeriene spre Dubai vor fi operate de două ori pe săptămână, marțea și sâmbăta.

Prin cursa spre Dubai, Wizz Air a ajuns să opereze de la Cluj 21 zboruri regulate către 11 țări din Europa și Orientul Mijlociu. De asemenea, pentru anul viitor, Wizz Air a anunțat deschiderea a cinci noi destinații: spre Memmingen (Germania, din 15 februarie 2016), Berlin-Schoenfeld (Germania, din 22 iulie), Doncaster Sheffield (Anglia, din 22 iulie), Billund (Danemarca, din 23 iulie) și Alicante (Spania, din 24 iulie).

Citeste si:  Interesul pentru Dubai a scăzut. Oamenii vor să cumpere proprietăţi în Barbados

De pe aeroportul clujean sunt operate în prezent curse aeriene spre 24 de destinații din Europa si Orientul Mijlociu, prin intermediul a trei companii aeriene. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata