EUR
4,84 RON
(+0.1%)
USD
4,31 RON
(+0.33%)
GBP
5,42 RON
(+0.27%)
CHF
4,48 RON
(+0.52%)
BGN
2,47 RON
(+0.11%)
BYN
1,80 RON
(+0.31%)
CAD
3,19 RON
(+0.42%)
RSD
0,04 RON
(+0.09%)
AUD
2,98 RON
(-0.17%)
JPY
0,04 RON
(+0.65%)
CZK
0,18 RON
(-0.05%)
INR
0,06 RON
(+0.74%)

Normele metodologice de aplicare a Legii privind insolvenţa persoanelor fizice ar putea fi adoptate în aprilie 2016

Normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice sunt finalizate la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor urmând să fie adoptate în aprilie 2016, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri remis, luni.

Ministerul a publicat Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, care prevede și suplimentarea personalului instituțiilor reprezentate în comisiile de insolvență, respectiv ANPC, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit documentului citat, hotărârea de Guvern care permite suplimentarea personalului ANPC cu 180 de persoane ar putea fi adoptată până în aprilie 2016. Numărul de posturi în ONRC și ORCT ar urma să fie majorat cu 500 pentru Buletinul Procedurilor de Insolvență iar actul normativ în acest sens ar putea fi aprobat în Guvern până în mai 2016.

Dezvoltarea, testarea și punerea în producție a sistemului informatic pentru înființarea în cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență a secțiunii ‘Debitori — persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi’ s-ar putea finaliza în august 2016, condiționat de primirea fondurilor și încheierea contractului de achiziție publică.

De asemenea, se are în vedere și suplimentarea posturilor în CSM astfel: 600 de judecători, 750 de grefieri de ședință, grefieri registratori și arhivari. În acest sector vor fi organizate și cursuri de formare profesională în condițiile în care, potrivit comunicatului citat, există un număr foarte mic de formatori în această materie.

Până în luna iulie a anului viitor este prevăzută constituirea comisiei de insolvență la nivel central iar până în septembrie — noiembrie constituirea celor 42 de comisii teritoriale (județene).

Printre primele măsuri ale comisiei de insolvență la nivel central se numără elaborarea criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil (estimată a se finaliza în noiembrie 2016), elaborarea criteriilor pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor și ale familiilor acestora (noiembrie 2016), întocmirea listei evaluatorilor autorizați pentru procedura insolvenței persoanelor fizice (noiembrie 2016), protocoale de colaborare cu instituțiile/entitățile relevante, pentru facilitarea fluxului de informații din/dinspre Comisia de insolvență la nivel central (noiembrie 2016), formare profesională a personalului (noiembrie 2016) și campanii de informare (demarare: august 2016, condiționat de alocarea bugetului; finalizare: noiembrie 2016).

Guvernul a decis, în ședința de săptămâna trecută, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvența persoanelor fizice.

„S-a ajuns în această situație deoarece niciunul dintre pașii de implementare prevăzuți în lege nu a fost atins, deși în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deși nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acțiune ca acești pași să fie implementați”, a precizat, în 23 decembrie, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Potrivit acestuia, în termen de trei luni de la publicarea Legii în Monitorul Oficial, în iunie 2015, trebuia constituită o comisie de insolvență la nivel central. Faptul că această comisie nu a fost constituită a dus la alte întârzieri în lanț.

„Astfel că suntem într-un calendar imposibil de implementat. Considerăm legea oportună, dar trebuie să fie funcțională. Sunt probleme serioase, un efort logistic imens, care nu s-ar fi putut implementa ușor. Planul Guvernului este pe un an, iar ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului — n.r.) trebuie să vină cu raportări trimestriale pentru implementarea acestui plan„, a adăugat Dan Suciu.

Potrivit acestuia, pentru aplicarea legii este nevoie de angajarea a 180 de persoane în cadrul ANPC și a 140 de persoane în comitetele de insolvență. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să pregătească încă 600 de judecători și să angajeze 750 de grefieri.

Legea privind insolvența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai și publicată în Monitorul Oficial în iunie.

Potrivit inițiatorului, deputatul PSD Ana Birchall, această lege oferă un ajutor românilor de bună-credință, „sufocați de datorii„.

Astfel, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-și declare falimentul personal și vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în fața unei comisii de insolvență, își vor putea face un plan de reeșalonare a datoriilor pe un termen de 5 ani, și o procedură de lichidare în fața instanțelor de judecată.

În momentul deschiderii procedurii de insolvență se suspendă orice procedură de executare silită și nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută, se acordă preferință planului de rambursare și nu lichidării bunurilor, se suspendă de drept acumularea dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere după momentul inițierii procedurii de insolvență și debitorul poate propune un plan de rambursare a datoriilor care se întinde pe 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata