Hotelurile de pe litoral care organizează Revelionul, ocupate integral; preţurile pentru minivacanţă, de la 500 lei/persoană

Toate hotelurile de pe litoral care organizează petreceri de Revelion au capacitatea ocupată integral, iar prețurile pentru cina festivă din noaptea dintre ani nu depășesc 250 lei de persoană, a declarat președintele Asociației Litoral – Delta Dunării (ALDD), Corina Martin.

„Litoralul este, în general, destinația românească de Revelion care se vinde ultima. Litoralul este opțiunea românilor care află mai târziu dacă au posibilitatea să plece din orașul de reședință pentru câteva zile de vacanță. Le este mai confortabil să vină într-o stațiune aproape de casă și, gândindu-se mai târziu, pe litoral au mai găsit locuri la prețuri accesibile. Vremea se anunță bună, dar, oricum, Revelionul pe litoral este altfel. Este pentru nostalgici, pentru cei care iubesc marea, indiferent de anotimp’, a spus Corina Martin.

Pentru un hotel de 4 stele din Mamaia, prețul pentru vacanța de Revelion începe de la 1.700 lei/3 nopți, pentru 2 adulți cu pensiune completă și cină festivă de Revelion.

Cei care își doresc un Revelion de lux într-un hotel de 5 stele din Mamaia plătesc între 2.877 lei și 3.810 lei/3 nopți pentru 2 persoane, cu cină festivă de Revelion, brunch și cină pe 1 ianuarie, mic dejun, prânz și cină festivă cu specific grecesc pe 2 ianuarie și mic dejun pe 3 ianuarie.

„De obicei, hotelurile includ în ofertă proceduri de wellness și SPA. Numărul hotelurilor care organizează petreceri de Revelion pe litoralul românesc a rămas aproximativ același ca anul trecut. Cele mai multe sunt în stațiunea Mamaia, Eforie Nord și Mangalia. În general, oferta vine în întâmpinarea cererii. Dacă ar fi o cerere mai mare, ar exista mai mulți hotelieri care să organizeze petreceri de Revelion. Avem și o premieră în România, cazare gratuită în Eforie Nord, turiștii plătind restul serviciilor’, a spus Corina Martin.

În Eforie Nord, prețurile încep de la 1.350 lei/sejur 3 nopți, pentru 2 adulți, cu mic dejun, bonuri valorice de 250 lei/camera/sejur, masă festivă în seara de Revelion și seară de carnaval pe 1 ianuarie 2016 la o pensiune de 3 stele.

În Constanța, la hotelurile de 3 stele, prețurile încep de la 848 lei/sejur 3 nopți, pentru 2 persoane. Oferta include cazare cu mic dejun, cina festivă de Revelion, cadou bun venit.

„Federația HORA și Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România încă mai speră ca Executivul să dea o ordonanță de amânare a termenului până la care să se facă analiza de risc la incendii, fără de care nu se emite autorizația de funcționare începând cu 1 ianuarie. Toți organizatorii, fie că este vorba de cluburi, restaurante sau hoteluri, și-au luat măsuri speciale în acest sens’, a precizat Corina Martin.

Programele de Revelion de pe litoral includ obiceiuri tradiționale, colindători, muzică diversă, ansambluri de dans elene și aromâne, petreceri cu lăutari și focuri de artificii la miezul nopții. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.