Fotbal: Luis Enrique, cel mai bun antrenor al lumii în 2015

Spaniolul Luis Enrique, de la FC Barcelona, a fost desemnat cel mai bun antrenor din lume în 2015, conform anchetei realizate de Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS), devansându-i în clasament pe Josep Guardiola (Bayern Munchen) și pe Massimiliano Allegri (Juventus Torino).

 Luis Enrique, 45 ani, a reușit în 2015 tripla cu FC Barcelona: campionat, cupă și Liga Campionilor, la care se adaugă Campionatul Mondial al cluburilor din luna decembrie și Supercupa Europei. Marea surpriză a clasamentului pe 2015 este absența lui Jose Mourinho din Top 10, pentru prima oară în ultimii 10 ani. Portughezul a câștigat de patru ori premiul acordat de IFFHS celui mai bun antrenor din lume: 2004, 2005, 2010, 2012.

Citeste si:  Europa nu mai primeste cu bratele deschise migratia fortei de munca

Iată clasamentul celor mai buni 10 antrenori din lume în 2015:

1. Luis Enrique (FC Barcelona) 165 puncte
2. Josep Guardiola (Bayern Munchen) 86
3. Massimiliano Allegri (Juventus Torino) 43
4. Unai Emery (FC Sevilla) 39
5. Marcello Gallardo (River Plate) 33
6. Carlo Ancelotti (Real Madrid) 19
7. Diego Simeone (Atletico Madrid) 12
8. Dieter Hecking (VfL Wolfsburg) 6
9. Laurent Blanc (PSG) 5
10. Miron Markevici (Dnepr Dnepropetrovsk) 4 (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto; fcbarcelona.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close