Război declarat între Madonna şi fiul său, Rocco

Rocco a refuzat la sfârșitul anului trecut să meargă în Statele Unite să își petreacă Crăciunul cu mama sa, Madonna. După ce a stat câteva zile la tatăl său, regizorul Guy Ritchie, la Londra, adolescentul de 15 ani a refuzat să se întoarcă la New York. Madonna și Ritchie au custodia comună a lui Rocco, amintește 7sur7.be.

Cântăreața, care s-a întâlnit cu avocatul său, a aflat că fiul ei a fost „foarte clar: nu vrea să revină la New York”. Se pare așadar că s-a declarat război definitiv între Rocco Ritchie și mama lui.

Potrivit TMZ, adolescentul refuză să își vadă mama. Conform unor apropiați ai regizorului britanic, Rocco dorește să rămână la tatăl său, la Londra, care are o viață de familie mai stabilă și mai liniștită decât mama lui, aflată mereu în turnee și la concerte. Nemulțumit și de modul de viață strict impus de Madonna, Rocco spune că suferă și pentru că nu se bucură de destulă atenție.

Guy Ritchie, care îi împărtășește punctul de vedere, a angajat un avocat, iar pașaportul adolescentului ar fi fost pus într-un loc sigur pentru ca Rocco să nu poată fi trimis în Statele Unite împotriva voinței lui. Un judecător new-yorkez i-ar fi recomandat să se întoarcă înaintea începerii cursurilor și l-a convocat la o audiere din luna februarie.

Potrivit TMZ, se pare că Guy Ritchie vrea să profite de această neînțelegere între fiul său și fosta soție pentru a-și regla conturile cu Madonna. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.