Cristian Popa, candidatul României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii

23

Cristian Popa a fost desemnat candidat al României pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, informează, vineri, Ministrul Finanțelor Publice (MFP).

‘Propunerea Ministrului Finanțelor Publice a fost aprobată de Președintele și Guvernul României, prin adoptarea Memorandumului pentru desemnarea domnului Cristian Popa în calitate de candidat al României pentru funcția de vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții’, se precizează într-un comunicat al MFP.

După adoptarea Memorandumului, urmează acum un proces de avizare internă al Băncii Europene de Investiții, în conformitate cu regulile de procedură existente. Din 2012, reprezentantul României la BEI a fost Mihai Tănăsescu.

Citeste si:  Marii consumatori de energie din România ar putea plăti cu 85% mai puţin pentru certificatele verzi

Cristian Popa are o experiență de 16 ani în Banca Națională a României și a avut trei mandate consecutive în poziția de viceguvernator. A fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară și cu relațiile internaționale ale BNR. În 2005, a introdus strategia de țintire a inflației care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variația indicelui prețurilor de consum.

Cristian Popa a deținut și funcția de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială și a fost membru în echipele de negociere și dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI și OCDE. De asemenea, a coordonat la nivelul BNR dialogul cu agențiile internaționale de rating și băncile internaționale de investiții precum și activitățile privind integrarea europeană în cadrul BNR (până în 2007).

Citeste si:  Ungaria a obţinut un credit de 500 milioane de euro de la BEI pentru reabilitarea reţelei de drumuri

Cristian Popa are experiență didactică și în cercetare. În 2007, a obținut diploma de Doctor în științe economice, specializarea Economie mondială, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, din Academia de Studii Economice, București. În septembrie 1994, a obținut o bursă la Departamentul de Economie din cadrul Universității Harvard. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata