Krio, cel mai mare centru de celule stem din Ungaria, şi-a închis banca de spermă

25

Krio, cel mai mare centru de celule stem din Ungaria, și-a închis banca de spermă după ce Oficiul Reprezentantului medical (OTH) din Ungaria a lansat o anchetă în vara anului trecut în urma acuzațiilor de trafic de spermă umană, a relatat vineri cotidianul Idok.

OTH a fost alertat în luna martie a anului trecut că în sperma trimisă din Danemarca pentru a fi utilizată în acest centru pentru inseminarea artificială au fost descoperite defecte genetice.

Potrivit MTI, Zsuzsanna Takacs, directoarea interimară a Institutului Krio, a declarat ziarului că donatorii de spermă au fost testați mai riguros în Danemarca decât ar fi fost nevoie potrivit legislației ungare. Ea a adăugat că institutul și-a îndeplinit obligația de a depune și a trimite rapoarte regulate la OTH.

Citeste si:  Celulele stem sunt soluţia şi pentru tratarea calviţiei

Cu toate acestea, OTH insistă că institutul a încălcat legislația ungară care interzice importul de material seminal uman din altă țară.

Ziarul scrie că ancheta a fost abandonată după șase luni, însă în respectiva perioadă Krio a trebuit să suspende operațiunile și din acest motiv a decis să închidă banca cu totul.

Alte clinici specializate în tratarea infertilității au primit de asemenea interdicția de a importa spermă.

În condițiile în care clinicile din Ungaria pot efectua mai puține proceduri de inseminare artificială, mai multe cupluri care doresc să aibă un copil s-au adresat ombudsmanului pentru drepturi fundamentale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata