A murit Ion Panţuru, singurul român medaliat la Jocurile Olimpice de Iarnă

28

Ion Panțuru, medaliat cu bronz în proba de bob două persoane la Jocurile Olimpice de Iarnă, de la Grenoble, în 1968, a murit la 17 ianuarie, potrivit unui comunicat al Federației Române de Bob și Sanie.

S-a născut la 11 septembrie 1934, la Comarnic, în județul Prahova. A practicat în copilărie fotbal și schi, iar mai apoi bob, disciplina în care a realizat cel mai bun rezultat din istoria sporturilor de iarnă din țara noastră. Înainte de a deveni un mare campion la bob, a fost portar la Carpați Sinaia, în Liga B.

Citeste si:  Ioan Oltean, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi trafic de influenţă

A concurat împreună cu frânarul Nicolae Neagoe la Grenoble, în 1968 aducând României singura medalie de până acum în istoria participărilor la Jocurile Olimpice de iarnă.

A mai făcut parte și din echipa de bob patru persoane a României care s-a clasat pe locul 10 la Jocurile Olimpice de la Sapporo din anul 1972. Are în palmares și o medalie de argint la Campionatele Mondiale din 1969 de la Lake Placid și una de bronz la ediția mondialelor din 1973 de la Lake Placid, ambele împreună cu Dumitru Focșeneanu.

Citeste si:  Până la finalul lunii, românii din străinătate vor putea plăti taxele locale prin ghişeul.ro

De asemenea, a obținut la Campionatele Europene două medalii de aur la bob patru persoane (1967 și 1971), două de argint la bob două persoane (1969) și bob patru persoane (1969), și una bronz în 1970 la bob patru persoane.

În cariera de antrenor a format mai multe generații de sportivi valoroși în bobul românesc.

Ion Panțuru a fost declarat Maestru Emerit al Sportului pentru întreaga carieră, primind medalia națională „Pentru Merit” clasa a II-a și a fost numit cetățean de onoare în trei orașe de pe Valea Prahovei — Comarnic, Sinaia și Bușteni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: prosport.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata