CFR SA: Toate magistralele feroviare, deschise luni dimineaţa; circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de vânt puternic şi ninsori

18

Toate magistralele feroviare erau deschise luni dimineață, 18 ianuarie, însă circulația se desfășoară în condiții de vânt puternic și ninsori abundente, în special în partea de sud și sud-est a țării, a anunțat, luni, Compania Națională de Cai Ferate „CFR” SA într-un comunicat.

„Nu avem semnalate deranjamente în trafic la această oră (7,50 n.r.), trenul IR 1861-2 care circulă în relația Constanța — Iași urmând să ajungă la destinație cu o întârziere mai mare, deoarece pantograful a fost rupt în cursul nopții din cauza rafalelor puternice de vând, fiind necesară dublarea locomotivei pentru continuarea călătoriei”, precizează CFR SA.

Citeste si:  Cod Galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului în 19 judeţe

Compania de transport feroviar recomandă călătorilor să se intereseze din timp despre modificările care se vor opera în graficul acestei zile, aceste măsuri fiind impuse de evoluția vremii și necesar a fi adoptate pentru a menține secțiile feroviare operabile.

„Operatorii feroviari vor circula în continuare cu un număr redus de garnituri pe anumite segmente feroviare locale, astfel încât sa permitem intevenția cu pluguri pentru deszăpezire, călătorii fiind preluați de trenurile menținute în circulație, pe secție feroviară respectivă”, se arată în comunicat.

Citeste si:  Scoli inchise din cauza vremii: judetele unde au fost suspendate orele de curs

În prezent se acționează cu pluguri pentru deszăpezire pe sectoarele Videle — Giurgiu, Urziceni — Chitila, Brănești — Lehliu, Urziceni — Slobozia Veche, Călărași Sud — Fetești, Fetești — Țăndărei, Medgidia — Tulcea, iar pe segmentul Barboți — Făurei — Buzău circulația trenurilor este posibilă doar cu plugul antemergător, din cauza viscolului.

Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara care indica ora de sosire și de plecare a trenurilor, precum și programul ‘trenul meu’, care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

Citeste si:  Nelu Iordache va fi judecat sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi Capitala

În funcție de evoluția vremii, CFR SA va analiza și va lua măsuri de restricționare a circulației trenurilor de călători și de marfă pe segmentele unde condițiile meteo pot crea probleme în trafic, astfel încât să evităm blocarea acestora pe secțiile de cale ferată.

Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA administrează infrastructura feroviară publică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata