Fotbal: Adrian Mutu va juca la ASA Târgu Mureş până la finalul actualei ediţii a Ligii I

Atacantul Adrian Mutu, liber de contractul cu gruparea indiană FC Pune City din 1 ianuarie, va evolua până la finalul actualei ediții a Ligii I la fotbal la ASA Târgu Mureș, a declarat pentru postul Digi Sport președintele clubului ardelean, Bogdan Mara.

Fotbalistul a semnat un contract valabil până în vară, dar există posibilitatea prelungirii lui.

”Am semnat cu Adi Mutu un contract până în vară, însă, dacă totul va decurge bine atât pentru noi, cât și pentru el, și ne vom îndeplini obiectivele, putem discuta prelungirea contractului. A fost o rundă de negocieri destul de ușoară, am dovedit că suntem o echipă care îl dorește cu adevărat, deși a avut și alte oferte din România”, a spus Mara.

Citeste si:  Oamenii din fotbal, audiaţi la instanţa supremă în dosarul transferurilor de jucători

Oficialul a explicat că pentru Adrian Mutu principalul criteriu pentru care a ales ASA Târgu Mureș nu a fost cel financiar. ”Principalul criteriu nu a fost cel financiar, pentru că Adi avea nevoie de o echipă puternică, la care să joace și la care să revină în formă maximă. Obiectivul nostru principal rămâne calificarea în play-off, iar acest lucru e confirmat de faptul că am adus în această iarnă jucători puternici la echipă, precum Marius Constantin, George Țucudean și Adrian Mutu”, a explicat Mara.

În vârstă de 37 de ani, Adrian Mutu a evoluat până la sfârșitul anului trecut în campionatul Indiei, la FC Pune City. De-a lungul carierei, el a mai jucat la FC Argeș, Dinamo București, Internazionale Milano, Hellas Verona, AC Parma, Chelsea Londra, Juventus Torino, Fiorentina, AC Cesena, Ajaccio și Petrolul Ploiești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close