SUA suspectează Rusia că finanţează partide europene cu obiectivul de a dezbina UE

0

Serviciile secrete americane au inițiat o investigație cu privire la infiltrarea de către Rusia a unor partide politice europene prin intermediul finanțărilor oferite ilegal în ultimul deceniu, practică ce ar face parte dintr-o strategie a Moscovei de divide et impera în Europa, scrie publicația The Telegraph.

Conform sursei citate, directorul comunității serviciilor de informatii din SUA (DNI), James Clapper, a fost însărcinat de Congresul american să efectueze o astfel de investigație.

Demersul ilustrează temerile crescânde la Washington cu privire la determinarea Moscovei de a exploata disensiunile deja existente între statele europene pentru a submina astfel proiectul scutului antirachetă și a obține anularea sancțiunilor impuse Moscovei în urma destabilizării Ucrainei.

Potrivit publicației britanice, și la Londra unii înalți responsabili guvernamentali consideră că în prezent în Europa se desfășoară ‘un nou război rece’, iar anvergura și forța acțiunilor Rusiei în această confruntare sunt subestimate.

Un raport intitulat ‘Activitatea de influență a Rusiei’, consultat de The Telegraph, semnalează operațiuni de influență desfășurate de serviciile secrete ruse în Franța, Olanda, Ungaria, Austria și Republica Cehă.

Pe lângă cercetarea posibilei finanțări a unor partide politice, investigația serviciilor secrete americane va avea în vedere și identificarea unor operațiuni menite să alimenteze opoziția față de scutul antirachetă, precum și sabotarea unor inițiative prin care UE, în prezent dependentă energetic de Rusia, ar dori să găsească surse alternative de aprovizionare cu energie.

Printre partidele bănuite că ar fi fost finanțate de Rusia se numără în special cele de extremă-dreapta, precum Jobbik în Ungaria, Zorii Aurii în Grecia, Liga Nordului în Italia sau Frontul Național în Franța, acesta din urmă primind anul trecut un împrumut de nouă milioane de euro din partea unei bănci ruse.

În articolul din The Telegraph se subliniază legăturile extinse ale Rusiei în Austria, dar și dorința Moscovei de a influența evoluțiile politice în Marea Britanie, mai ales în perspectiva referendumului cu privire la rămânerea în UE.

Conform acestei publicații, alegerea lui Jeremy Corbyn la conducerea Partidului Laburist ar fi văzută de Rusia drept o oportunitate pentru a slăbi Europa. În sprijinul acestei ultime teorii este evocată și prezentarea exhaustivă a campaniei lui Corbyn de către postul Russia Today, iar desemnarea lui la conducerea laburiștilor a fost calificată de ambasadorul Rusiei la Londra drept un ‘progres major’, diplomatul rus amintind că noul lider laburist consideră că NATO și-a pierdut rațiunea de a exista după terminarea Războiului Rece.

Potrivit lui Igor Sutyagin, expert în probleme ruse la Royal United Services Institute, în prezent propaganda Rusiei este foarte activă și capătă trăsăturile unui ‘război hibrid’.

‘Campania Rusiei se desfășoară într-o zonă gri, sub acoperire — uneori și legal — pentru a evita ripostele politice, dar cu obiectivul clar de a slăbi determinarea Occidentului de a lupta’ și pentru a alimenta îndoielile cu privire la NATO, UE, scutul antirachetă și sancțiunile internaționale impuse Rusiei, apreciază expertul citat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.