Aproape 800 de persoane au primit titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din ’89

25

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 20 ianuarie, decretul privind conferirea titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” unui număr de aproape 800 de persoane.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit acest titlu pentru 783 de persoane.

Printre aceştia se numără Puiu Nicolae Fesan, fost secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor în Guvernul Tăriceanu.

Persoanele care au primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 — Luptător cu Rol Determinant” au obţinut, la propunerea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, avizul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, conform legii 341/2004. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata