Site-urile de întâlniri nu sunt lipsite de riscuri

32

Utilizatorii site-urilor de întâlniri se expun unor riscuri precum amenințări, minciuni și fraude, potrivit unui studiu al editorului antivirus Symantec publicat marți în Franța, Marea Britanie și Germania și preluat de AFP.

Conform sondajului, 56% dintre francezii și britanicii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au recurs deja la un serviciu de întâlniri online, față de 46% dintre intervievații germani. Cei din urmă, în schimb, au fost mai des victime ale spam-urilor și fraudelor când au utilizat aceste servicii (58%, față de 46% în cazul utilizatorilor francezi și 41% al celor britanici), arată studiul.

Citeste si:  200 de ani de la Bătălia de la Waterloo

Dintre cei care au trimis imagini sau videoclipuri îndrăznețe, o treime au fost amenințați cu publicarea lor — „revenge porn”—, iar în cazul a peste unu din zece, acest tip de imagini a fost postat de altcineva fără aprobarea lor.

În plus, 34% dintre utilizatorii francezi spun că li s-au cerut bani într-un moment sau altul, conform cercetării realizate între 17 și 25 august 2015 de biroul independent Reputation Leaders pentru Norton by Symantec, pe un eșantion reprezentativ de 3.038 de utilizatori între 18 și 34 de ani, deținători ai unui aparat mobil conectat la internet din Franța, Marea Britanie și Germania.

Citeste si:  Daily Mail, vinovat de publicarea unor poveşti "complet neadevărate" despre imigranţii români şi bulgari

În privința informațiilor furnizate de utilizatorii serviciilor de întâlniri online, acestea nu sunt întotdeauna adevărate. O treime dintre utilizatorii francezi (33%) mint în legătură cu greutatea lor și 31%, în legătură cu personalitatea și centrele de interes. Aproape un sfert din cei intervievați mint în privința situației maritale, iar 42% s-au întâlnit online cu cineva care pretindea că este singur, dar care avea o relație.

„Tot ce se postează online este vizibil pentru oricine. Prin urmare internauții trebuie să fie prudenți în privința informațiilor de identificare folosite în profilul de întâlniri”, afirmă Symantec într-un comunicat, recomandând verificarea identității interlocutorului și evitarea linkurilor propuse de noile contacte.

Citeste si:  Manolescu (MFP): Noul sistem de redevenţe va combina taxa pe resurse cu un impozit pe profit şi deduceri petru investiţii

„Numeroase profiluri false sunt gestionate de programe numite +bots+, concepute pentru a vă îndemna să apăsați pe un link ce trimite la site-uri porno, softuri toxice sau fraude, al căror singur scop este aflarea datelor de pe cartea dvs. de credit”, avertizează editorul american. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata