Belgia a expulzat 10.000 de cetăţeni străini în 2015

Peste 10.000 de persoane au fost repatriate forţat sau voluntar din Belgia în ţările lor de origine în 2015, în creştere cu 15% faţă de anul precedent, a anunţat vineri secretarul de stat pentru azil şi migraţie belgian, naţionalistul flamand Theo Francken, informează AFP.

‘Repatrierile forţate ‘ au vizat 5.894 persoane, cu 16% mai multe decât în 2014, a precizat Franken într-un comunicat.

Este vorba despre persoanele expulzate fie aduse până la frontiera ţării lor de origine, fie retrimise într-o altă ţară europeană în virtutea Regulamentelor Dublin.

În 2015, un număr de 4.187 de cetăţeni străini au revenit voluntar în ţările lor cu ajutorul Belgiei, în creştere cu 14% faţă de anul anterior. Țările în care ei au revenit au fost în principal Albania, România, Maroc, Kosovo şi Afganistan, potrivit agenţiei de presă Belga.

Numărul deţinuţilor străini din Belgia retrimişi în ţările lor a fost de 1.437 în 2015, în creştere semnificativă faţă de 625 în anul precedent. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.