Crinuţa Dumitrean, urmărită penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Crinuţa Dumitrean, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul şi luare de mită.

 Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, procurorii anticorupţie au dispus, de asemenea, efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian Sebastian Mihai, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Cătălin Florin Teodorescu, membri în aceeaşi comisie din cadrul ANRP, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, faţă de Florentina Savu — consilier în cadrul ANRP — Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Horia Simu pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, dare de mită (2 infracţiuni) şi spălarea banilor, în formă continuată, precum şi faţă de Alin Horaţiu Dima, expert evaluator, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, şi luare de mită.

Conform DNA, pe 22 octombrie 2009, suspectul Horia Simu, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro. De la acea dată, suspectul Horia Simu a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.

Urmare a acestor demersuri, potrivit procurorilor, la data de 26 mai 2011, suspecţii Crinuţa Nicoleta Dumitrean, Cristian Sebastian Mihai, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Florentina Savu, Dragoş Bogdan, Cătălin Florin Teodorescu şi o altă persoană, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Alin Horaţiu Dima, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu — Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/ mp), echivalentul a 37.243.500 lei.

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Horia Simu şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase”, precizează comunicatul DNA.

Concret, susţin procurorii anticorupţie, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că suspectul Alin Horaţiu Dima a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol. Mai mult, în cuprinsul documentului nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol.

Procurorii arată că raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi ale Legii nr. 247/2005, de către suspecta Florentina Savu, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor — Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

„Pentru ‘ajutorul acordat’, în perioada decembrie 2010 — februarie 2011, suspecta Crinuţa Nicoleta Dumitrean a acceptat promisiunea şi a pretins, iar în perioada iulie — august 2011 a primit, prin intermediari, de la suspectul Horia Simu suma de 400.000 euro. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în perioada decembrie 2010 — februarie 2011, expertul evaluator Alin Horaţiu Dima a primit prin intermediar de la acelaşi suspect suma de 5.000 euro. În perioada 24 iunie 2011 — 11 noiembrie 2011, suspectul Horia Simu a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinute în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale”, precizează comunicatul DNA.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.