Un poliţist din Republica Moldova şi o femeie au ajuns la sediul Poliţiei Sibiu, după ce au fotografiat casa preşedintelui Iohannis

Doi turişti, un poliţist din Republica Moldova şi o femeie, au fost duşi marţi seara, 26 ianuarie, la sediul Poliţiei Sibiu, de un echipaj de jandarmi, după ce aceştia s-au oprit în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis pentru a-şi face poze de pe trotuar.

Cei doi turişti au părăsit sediul Poliţiei Sibiu după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că nu reprezintă niciun pericol.

„La sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, cele două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost aduse aseară, în jurul orelor 19.00, de un echipaj al Jandarmeriei. Noi nu am făcut altceva decât să interogăm bazele de date, pentru a face o verificare suplimentară, cu privire la identitatea lor. Având în vedere că nu s-a constat nimic, oamenii au fost liberi să plece”, a precizat miercuri, comisar Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

Citeste si:  ROSTEF CONSTRUCT SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

Jandarmeria Sibiu susţine că nu este ilegal să faci fotografii casei preşedintelui Iohannis, de pe domeniul public. Totuşi, dacă cei de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) — care asigură protecţia imobilului, amplasat pe strada Bâlea din Sibiu, relativ aproape de zona centrală a oraşului — solicită jandarmilor să facă verificări, aceştia sunt obligaţi să ia măsuri.

Acest lucru s-a întâmplat marţi seara, SPP solicitând jandarmilor să-i verifice pe cei doi turişti care fotografiau imobilul.

„Există persoane care au manifestat un interes aparte pentru un obiectiv care este păzit. Sunt măsuri de ordine fiind vorba de reşedinţa unui preşedinte. Jandarmii au stabilit identitatea celor două persoane, însă trebuiau să mai chestioneze şi nişte baze de date, să verifice dacă acel om chiar e poliţist sau nu, pentru că oricine poate pretinde că e poliţist. Identitatea unuia dintre ei figura că este poliţist în Republica Moldova. Ei (cei doi n.r.) au susţinut că nu doreau să facă poze casei preşedintelui, ci doar să se fotografieze pe ei. (…) A fost o neînţelegere. Imobilul beneficiază de măsuri de protecţie suplimentară”, a explicat Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.

Citeste si:  De ce vin străinii să dea cu sapa în România

Potrivit acestuia, nu este prima dată când jandarmii verifică persoane care, din diverse motive, staţionează prea mult în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis şi chiar a fost aplicată o amendă unui tânăr care nu a fost cooperant cu forţele de ordine. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata