Consumul de cartofi în cantitate mare înaintea unei sarcini poate duce la diabet gestaţional

Femeile care mănâncă mulţi cartofi înaintea unei sarcini ar putea prezenta un risc crescut de a dezvolta diabet în timp ce sunt însărcinate, susţine un studiu publicat recent într-un jurnal medical britanic şi citat de AFP.

Diabetul de sarcină (gestaţional) apare la femeile gravide spre sfârşitul celui de-al doilea trimestru de sarcină şi trebuie ţinut sub monitorizare şi tratat, deoarece comportă un risc atât pentru mamă cât şi pentru copil.

Cartofii sunt unul dintre cele mai populare produse alimentare din lume, iar utilizarea lor este încurajată în numeroase ţări, deşi unele studii estimează că aceştia pot avea un efect negativ asupra nivelului de zahăr din sânge, din cauza conţinutului lor ridicat de amidon.

Cu toate acestea, impactul consumului de cartofi asupra sarcinii a rămas neclar. Acesta este motivul pentru care un grup de cercetători americani a monitorizat 15.000 de femei care au rămas gravide în perioada 1991-2001, fără ca niciuna dintre aceste femei să fie bolnavă de diabet înainte de a rămâne însărcinată.

Rezultatele studiului au indicat că dintre cele 21.000 sarcini înregistrate, 854 au fost însoţite de diabet gestaţional.

După luarea în considerare a altor factori de risc pentru această boală, cum ar fi vârsta, activitatea fizică şi obezitatea, echipa de cercetători condusă de Zhang Cuilin a constatat că femeile care consumă mulţi cartofi (peste 5 porţii pe săptămână) prezint un risc cu 50% mai mare de a dezvolta diabet în timpul sarcinii decât cele care consumă mai puţin de o porţie de cartofi pe săptămână.

Mai mult, înlocuirea a două porţii de cartofi cu legume sau cereale într-o săptămână a redus riscul de diabet gestaţional cu 9-12%.

Pentru a explica acest fenomen, autorii studiului au avansat ipoteza că indexul glicemic ridicat al cartofilor cauzează o creştere rapidă a nivelului de zahăr din sânge. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.