Investiţii europene de 49,2 milioane euro pentru punctele vamale, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare

41

Autorităţile au identificat trei proiecte ce vizează punctele vamale, în valoare de 49,2 milioane euro, în vederea finanţării prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Aceste proiecte preidentificate se referă la reducerea timpului de staţionare la punctele de comunicare transnaţională, iar alocarea POIM, respectiv UE, plus contribuţie naţională, ajunge la 22,7 milioane euro.

Unul dintre proiecte vizează Biroul Vamal Constanţa, în cazul căruia data estimată pentru semnarea primelor contracte de lucrări este trimestru I din 2018. Această investiţie se ridică la 37,2 milioane euro, iar finalizarea este aşteptată în primul trimestru al anului 2020.

Citeste si:  METEO: Temperaturi de până la 29 de grade până pe 26 mai; răcire uşoară săptămâna viitoare

Celelalte două proiecte în valoare de câte 6 milioane de euro fiecare se referă la birourile vamale Halmeu (finalizare în trimestrul I din 2020) şi Siret (finalizare în ultimul trimestru al anului 2021).

„Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014 — 2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene. Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Naţional pentru Reformă şi cu Recomandările Specifice de Țară, concentrându-se asupra creşterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficienţă energetică şi promovare a energiei verzi, precum şi prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul şi o utilizare mai eficientă a resurselor”, arată MFE.

Citeste si:  Cazanciuc: Nu are legătură cu evoluţia mea faptul că soţia e verişoara lui Ponta

POIM finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică.

Programul beneficiază de o alocare financiară de circa 11,8 miliarde euro, din care 6,94 miliarde euro — Fond de Coeziune, 2,48 miliarde euro — Fond European de Dezvoltare Regională şi 2,46 miliarde euro cofinanţare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata