Phil Collins a împlinit 65 de ani

34

Cântăreţul şi actorul Philip David Charles Collins s-a născut pe 30 ianuarie 1951, în cartierul londonez Chiswick, Marea Britanie. Este faimos mai mult ca solist şi toboşar al trupei de rock progresiv Genesis, dar şi ca un câştigător al Premiilor Grammy şi al Premiilor Oscar.

Pasiunea sa pentru muzică a început când a primit cadou, la vârsta de cinci ani, un set de tobe. Devine interesat din ce în ce mai mult de sunetul tobelor sale, iar unchiul său îi confecţionează un set de tobe performante. Pe măsură ce creştea, părinţii săi, Winifred M. „June” (născută Strange), un agent teatral, şi Greville Philip Austin Collins, un agent de asigurare, i-au cumpărat diverse seturi de tobe din ce în ce mai performante. Copil fiind, aptitudinile sale muzicale s-au dezvoltat datorită prezenţei la diverse emisiuni de radio şi televiziune, chiar dacă nu cunoştea notele muzicale.

Până la vârsta de 14 ani nu a ratat nicio ocazie de a se face cunoscut, iar pentru a aprofunda studiile muzicale, se înscrie la o şcoală de specialitate, „Barbara Speake”. Pe lângă cariera muzicală, Collins avea aptitudini atât de model, cât şi de actor, astfel încât de la o vârstă fragedă primeşte rolul „The Artful Dodger” într-o producţie numită ”Oliver!” În adolescenţă, era fascinat de cântecele formaţiei Beatles, mergând la concertele acesteia. La unul din concerte, a urcat pe scenă alături de alţi adolescenţi şi a obţinut privilegiul de a se fotografia cu membrii formaţiei Beatles. În 1968, participă la un casting pentru rolul Romeo din filmul „Romeo şi Julieta”, dar fără succes.

Pe când era la „Chiswick Community School”, a creat o trupă numită „The Real Thing” şi, apoi, s-a alăturat trupei „The Freehold”, cu cel de-al doilea grup creând primul său cântec: „Lying, Crying, Dying”. Primul său succes ca toboşar l-a avut cu trupa „The Flaming Youth”, cu care a lansat primul album single, „Ark 2” (1969). Albumul nu a avut un succes comercial, în ciuda criticilor pozitive. După un an de călătorii, tensiunile din trupă şi absenţa succesului au condus la desfiinţarea trupei. În 1970, la 19 ani, Phil Collins interpreta la tobe melodia lui George Harrison, numită „The Art of Dying”, iar mai târziu, în anul 2000, face un nou aranjament muzical al melodiilor acestuia de pe albumul în care se regăsea şi melodia cântată de el în tinereţe.

Citeste si:  Cântăreţul George Michael trece prin cele mai grele momente din viaţa sa

Potrivit bestmusic.ro, în 1970, artistul s-a alăturat trupei Genesis. Collins a răspuns unui anunţ din „Melody Maker” pentru „… un toboşar sensibil pentru muzică acustică şi un chitarist pentru chitară cu 12 coarde”.

Audiţia avea loc la casa părintească a lui Peter Gabriel, liderul Genesis. Viitorii candidaţi exersaseră piese de pe al doilea album al trupei, ”Trespass” (1970). Phil Collins a ajuns mai devreme şi, ascultând celelalte audiţii, a memorat piesele înainte să-i vină rândul. A câştigat audiţia. Deşi rolul său era de toboşar şi, doar ocazional, vocalist secundar, pe o perioadă de cinci ani a cântat de două ori ca solist al trupei, în piesele „For Absent Friends”(din albumul Nuresry Cryme) şi „More Fool Me” (din albumul Selling England by the Pound) (1973).

În 1975, după ce Peter Gabriel părăseşte Genesis pentru a urma o carieră solo, Phil Collins a devenit solistul principal al trupei, după ce a fost căutat fără succes un înlocuitor al lui Gabriel. Primul album în care Phil Collins a cântat ca solist al trupei a fost albumul „A Trick of The Tail”, din 1976. Albumul a ajuns în American Top 40, iar în clasamentele din Marea Britanie a ajuns pe locul 3. În paralel, Collins avea şi o trupă de jazz, intitulată Brand X. Trupa a înregistrat primul album, „Unorthodox Behaviour”, cu Phil Collins pe post de toboşar. Deşi punea mare preţ pe Genesis, au existat câteva albume şi turnee lansate sub titulatura Brand X.

Între timp, Genesis a trecut de la rock progresiv la pop. Deşi albumul „…And Then There Were Three” (1978) conţinea elemente de rock progresiv, faima a cunoscut-o prin piesa „Follow You, Follow Me”. În anii ’80, trupa a lansat o serie de albume de succes, cum ar fi „Duke” (1980), „Abacab” (1981), „Genesis” (1983) şi „The Invisible Touch” (1986). Piesa cu numele albumului a ajuns pe locul întâi în topul Billboard American, acesta fiind primul cântec al trupei care a reuşit să se ridice atât de sus. Formaţia a primit o nominalizare pentru „Videoclipul Anului” („Clip of the Year”), în 1987, pentru piesa „Land of Confusion”, acesta fiind alt single din album, deşi, în mod ironic, Genesis a pierdut în faţa hitului lui Peter Gabriel, „Sledgehammer”.

Citeste si:  Tenis: Nr. 2 mondial, chinezoaica Na Li, eliminată în turul 3 la Wimbledon

Phil Collins a părăsit Genesis în 1996, pentru a se concentra asupra carierei solo, ultimul album alături de trupă fiind lansat în 1991 şi care s-a intitulat „We Can’t Dance”. Cariera sa solo a început însă mult mai devreme. În 1981, Phil Collins şi-a lansat primul album solo, „Face Value”. A urmat, în 1982, „Hello, I Must Be Going!”, care a fost considerat de către critici un eşec total. Însă, albumul a ajuns pe al doilea loc în Topul UK. Un episod notabil în cariera artistului este „Something’s Going On”.

Cântecul a fost interpretat de Anni-Frid Lyngstad (Frida, membră a trupei ABBA), Phil având rolul de producător. A urmat, în 1984, al doilea album cu Phil Collins pe post de producător, „Chinese Wall”, a lui Phillip Bailey. Piesa în care apare şi artistul, „Easy Lover”, a ajuns pe locul 2 în US Pop Chart. Pe parcursul anilor ’80, Phil Collins a lucrat alături de formaţia Earth, Wind & Fire. La finele lui 1984, artistul a participat într-un proiect de caritate a lui Bob Geldof. A mai colaborat cu Sting, Led Zeppelin şi Eric Clapton. În aceeaşi perioadă, a lucrat şi cu Howard Jones, pentru realizarea unui single.

A urmat cel mai de succes album, „No Jacket Required”. Albumul conţine piese precum „Sussudio”, „One More Night”, „Don’t Lose My Number” şi „Take Me Home” şi a câştigat numeroase premii Grammy, printre care „Album of the Year Award”.

În 1989, Phil Collins a produs un nou album de succes, intitulat „…But Seriously”. Printre piesele de pe acest album se numără şi celebra „Another Day in Paradise”, care a ajuns pe primul loc în topul Billboard, primind un premiu Grammy pentru „Record of the Year” (1990). Vânzările au început să scadă în 1993, atunci când a fost lansat „Both Sides”, un album experimental. Artistul a încercat o revenire, cu „Dance into the Light”, însă a fost asaltat de critici negative.

În 1996, a format trupa „The Phil Collins Big Band”. Cu Phil Collins pe post de toboşar, trupa se inspira foarte mult din jazz. În 1999, a fost lansat „A Hot Night in Paris”, ce a inclus versiuni reeditate ale unor piese precum „Invisibile Touch”, „Sussudio” şi „The Los Endos Suite”.

Citeste si:  Citigroup susține compania fintech Genesis

A urmat albumul ”Hits” (1998), o compilaţie „best of”. Albumul a reprezentat un succes, aducând trupei un disc multi-platinum. Phil Collins a lansat un nou single, „You’ll Be in My Heart”, ce a apărut pe coloana sonoră a filmului Tarzan. Piesa a ajuns pe locul 1 în „Billboard Adult Contemporary Chart”, Phil Collins fiind premiat cu un Oscar.

În 2002, a urmat „Testifiy”, album considerat de către critici drept cel mai prost produs al lui Phil Collins. A fost un adevărat eşec, conform bestmusic.ro, vânzările fiind de doar 140.000 de exemplare într-un an. În 2003, artistul a anunţat că va susţine ultimul său turneu mondial, pe care l-a numit „First Final Farewell Tour”. Phil Collins a ajuns cu acest turneu şi în România.

În octombrie 2015, Phil Collins a anunţat, însă, un alt album, pentru 2016, urmând să plece într-un nou turneu. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Phil Collins a spus că a stat „prea mult timp” departe de scenă, însă acum îşi doreşte foarte mult să revină în industria muzicală.

Filmografia lui Phil Collins cuprinde peliculele: „A Hard Day’s Night” (1964); R3 (episodul „Unwelcome Visitor” — 1965); „Calamity the Cow” (1967); „Chitty Chitty Bang Bang” (1968); „Miami Vice” (episodul „Phil the Shill” — 1985); „The Two Ronnies” (două episoade — 1986); „Buster” (ca Buster Edwards — 1988); „Mickey’s 60th Birthday” (1988); Hook (ca Detectiv Good — 1991); Frauds (ca Roland Coping — 1993); „And the Band Played On” (ca Eddie Papasano; Film TV — 1993); „Balto” (vocea lui Muk and Luk — 1995); „The Jungle Book 2” (vocea lui Lucky — 2003).

Muzicianul locuieşte de mai mulţi ani în Elveţia. El s-a confruntat în ultima vreme cu numeroase probleme de sănătate. Auzul său a fost serios afectat din perioada în care susţinea multe concerte live, are câteva vertebre dislocate, iar nervii de la nivelul mâinilor sunt atât de afectaţi încât nu mai poate să cânte la tobele pe care le-a îndrăgit atât de mult în trecut. Artistul a fost căsătorit de trei ori şi are cinci copii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/philcollins

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata