Irimescu (MADR): Premierul ţine ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat

32

Premierul ţine ca toate Camerele Agricole să treacă în sectorul privat și să fie de utilitate publică, a declarat, marţi, 2 februarie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul Comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Premierul ţine foarte mult (la un model n.r.) inspirat din cel franţuzesc, în care toată consultanţa, respectiv Camerele Agricole să fie în sectorul privat, dar de utilitate publică, să fie finanţate de Ministerul Agriculturii timp de 4 ani și ulterior să intre pe autofinanţare din contribuţiile fermierilor. Noi, cu camerele agricole și consultanţa ne adresăm micilor și producătorilor medii și am dubii că ei vor reuși să finanţeze aceste camere agricole (după cei 4 ani n.r.). Acum avem în 14 judeţe Camere Agricole naţionale. Va exista posibilitatea să scoatem de la Consiliile Judeţene consultanţa și să o trecem pe toată în privat prin camerele agricole naţionale sau private”, a explicat Irimescu.

Citeste si:  Primele sesiuni de primire a proiectelor prin PNDR 2014-2020 vor fi deschise pe 28 aprilie

El a precizat că toată consultanţa ar trebui să treacă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene.

„Semnul meu de întrebare este dacă într-adevăr vor reuși să-și asigure finanţarea după cei 4 ani. O soluţie la îndemână ar fi să treacă partea de consultanţă în cadrul Direcţiilor Agricole judeţene. Nu este imposibil nici să descentralizăm„, a subliniat ministrul Agriculturii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata