EUR
4,83 RON
(-0.01%)
USD
4,07 RON
(+1.41%)
GBP
5,35 RON
(+0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.15%)
BGN
2,46 RON
(+0.69%)
BYN
1,67 RON
(+1.01%)
CAD
3,07 RON
(+0.18%)
RSD
0,04 RON
(-0.06%)
AUD
2,94 RON
(-0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.8%)
CZK
0,19 RON
(-0.42%)
INR
0,05 RON
(+1%)

Oamenii de ştiinţă britanici, autorizaţi să manipuleze embrioni umani pentru cercetare

Oameni de ştiinţă au fost autorizaţi să manipuleze, pentru prima oară în Marea Britanie, embrioni umani pentru cercetare, a anunţat luni Autoritatea britanică pentru fertilizare umană şi embriologie (HFEA).

Autorizarea se referă la utilizarea metodei Crispr-Cas9, care permite ţintirea genelor slabe din ADN pentru a le neutraliza mai precis. Este vorba de una dintre primele autorizaţii de manipulare a embrionilor umani, scrie AFP.

„Am aprobat cererea doctorului Kathy Niakan de la Institutul Francis Crick (din Londra) de adăugare a posibilităţii manipulării embrionilor (umani) la autorizaţia sa de cercetare”, a anunţat HFEA.

Cererea a fost depusă în luna septembrie şi viza studierea genelor implicate în dezvoltarea celulelor care urmează să formeze placenta, în încercarea de a afla de ce unele femei suferă avorturi spontane.

Modificarea genetică a embrionilor în scopuri terapeutice este interzisă în Marea Britanie, fiind însă permisă din 2009 în cercetare, una dintre condiţii fiind ca embrionii să fie distruşi în maxim două săptămâni. Este însă prima oară că s-a formulat o asemenea cerere, a precizat în luna septembrie HFEA, care a confirmat luni interzicerea utilizării embrionilor pentru a fi transplantaţi la femei.

În aprilie 2015, cercetători chinezi au anunţat că au reuşit să modifice la mai mulţi embrioni o genă slabă, responsabilă de o boală a sângelui potenţial mortală, premieră care a declanşat imediat îngrijorare şi îndoieli etice. Chiar cercetătorii chinezi au afirmat că au avut „mari dificultăţi”, adăugând că lucrările lor „arată necesitatea urgentă de îmbunătăţire a acestei tehnici pentru aplicaţii medicale”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata