Loteria Română oferă aproape 400 de premii în valoare de 250.000 de lei în cadrul unei extrageri speciale de Paşti

Loteria Română lansează, în acest an, o nouă serie de loterie pasivă pentru Sărbătorile Pascale, în cadrul căreia vor fi acordate 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei, se arată într-un comunicat al companiei transmis, miercuri.

Pentru ‘Loteria Sărbătorilor de Paşti’ Loteria Română pune la bătaie 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei. Jucătorii au şanse duble de câştig pe parcursul desfăşurării celor două etape la care pot participa cu biletele pe care le pot găsi în toate agenţiile loto. Taloanele galbene şi cele roşii fac posibilă câştigarea unui premiu în aceeaşi zi în etapa 1 a jocului şi/sau în etapa a 2-a a acestuia, ambele etape desfăşurându-se în data de 5 mai, la Bucureşti„, se menţionează în comunicat.

În prima etapă, care constă în extragerea taloanelor galbene, se vor acorda 27 de câştiguri a câte 3.000 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 3 câştiguri a câte 3.000 de lei fiecare), 90 de câştiguri a câte 300 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 10 câştiguri a câte 300 de lei fiecare) şi 270 de câştiguri a câte 150 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 30 de câştiguri a câte 150 de lei fiecare).

„Această extragere se va face pe următoarele zone: Zona 1 — CLUJ: pe baza taloanelor colectate din judeţele Cluj, Alba, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud, Zona 2 — IAȘI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Suceava şi Botoşani, Zona 3 — BRAȘOV: pe baza taloanelor colectate din judeţele Braşov, Sibiu, Mureş, Harghita şi Covasna, Zona 4 — GALAȚI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Galaţi, Bacău, Vrancea, Brăila şi Buzău, Zona 5 — TIMIȘOARA: pe baza taloanelor colectate din judeţele Timiş, Arad, Bihor, Caraş Severin şi Hunedoara, Zona 6 — CRAIOVA: pe baza taloanelor colectate din judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Olt, Zona 7 — PLOIEȘTI: pe baza taloanelor colectate din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman şi Giurgiu, Zona 8 — CONSTANȚA: pe baza taloanele colectate din judeţele Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Ialomiţa), Zona 9 — BUCUREȘTI: pe baza taloanelor colectate din cele 6 sectoare şi Ilfov”, se mai arată în comunicat.

În etapa a doua, care constă în extragerea taloanelor roşii, la tragerea finală Loteria oferă 10 premii în valoare de câte 10.000 de lei. Participarea se face pe baza biletelor „Loteria Sărbătorilor de Paşti” care pot fi achiziţionate din agenţiile loto. Preţul unui bilet este de 2,5 lei.

Participanţii trebuie să înscrie pe fiecare din cele două părţi ale talonului toate datele de identificare solicitate şi să depună taloanele separat, în cele două urne sigilate din cadrul agenţiilor loto (o urna pentru taloanele galbene şi una pentru cele roşii), până la data de 01.05.2016 inclusiv. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.