EUR
4,84 RON
(-0.04%)
USD
4,27 RON
(+0.7%)
GBP
5,34 RON
(+0.51%)
CHF
4,55 RON
(+0.14%)
BGN
2,47 RON
(-0.09%)
BYN
1,75 RON
(+0.84%)
CAD
3,16 RON
(+0.4%)
RSD
0,04 RON
(-0.04%)
AUD
2,98 RON
(+0.17%)
JPY
0,04 RON
(+0.73%)
CZK
0,18 RON
(-0%)
INR
0,06 RON
(+0.58%)

DIICOT: 14 persoane, trimise în judecată pentru clonare de carduri bancare

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au trimis în judecată membrii unei grupări care se ocupa cu montarea de dispozitive de copiere a datelor de identitate a cardurilor pe bancomate din ţară şi străinătate – Cehia, Olanda şi Germania.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, Ioan Bejuşcă, Constantin Eduard Sîrbu, Alin Dumitru Olog, Sebastian Eugen Fotă, Adrian Belean, Andrei Gabor, Viorel Ciprian Brisc, Robert Janos Koteles, Lucian Constantin Gafencu, Roman Kosorinsky, Sorin Sasu, Ioan Mihai Lasca, Valentin Cosmin Leho şi Gheorghe Cosmin Zlibuţ sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulaţie de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare.

Anchetatorii susţin că, începând cu anul 2012, membrii grupării au desfăşurat în România şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a cardurilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci), precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de carduri contrafăcute.

Gruparea era structurată pe trei paliere. Primul palier a avut ca sarcină deţinerea şi montarea aparaturii de tip skimming pe ATM-uri din străinătate în vederea capturării informaţiilor de identificare a cardurilor aparţinând clienţilor care efectuează operaţiuni de retragere de numerar şi pe care le-au transmis, de regulă prin e-mail, altor persoane în vederea falsificării.

Al doilea palier a avut ca sarcină falsificarea cardurilor bancare în România şi transmiterea lor altor persoane pentru efectuarea de operaţiuni bancare frauduloase, iar al treilea palier a avut ca sarcină efectuarea fie în mod nemijlocit, fie prin persoane interpuse — „săgeţi” — de operaţiuni ilicite de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri din străinătate cu carduri falsificate.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Bihor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata