Program naţional de susţinere a oraşelor care au participat la concursul Capitală Europeană a Culturii 2021

30

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, anunţă lansarea, în viitorul apropiat, a unui program naţional de susţinere a oraşelor care au participat la concursul Capitală Europeană a Culturii 2021.

„Îmi face o deosebită onoare să vă anunţ că intenţionez să lansez, în viitorul apropiat, un program naţional de susţinere a oraşelor care au participat la procesul complex de elaborare a unei strategii culturale pentru înscrierea în concursul Capitală Europeană a Culturii 2021. În scurt timp, vă voi invita aşadar să ne fiţi parteneri de dialog în acest demers. Îmi exprim sincera speranţă că veţi fi interlocutorii noştri privilegiaţi, pentru obţinerea unor reale beneficii în sprijinul comunităţilor locale”, a scris ministrul joi pe pagina sa de Facebook.

Citeste si:  România mai are de plătit încă 128,1 milioane euro către UE și BM, în 2015

Postarea prezintă răspunsul Comisiei Europene şi al Ministrului Culturii la scrisoarea de contestaţie privind competiţia „Capitale Europene ale Culturii 2021”.

În document, ministrul precizează că, în ceea ce priveşte derularea competiţiei, selectarea oraşelor din lista scurtă s-a făcut conform Regulamentului de procedură, prin vot nesecret.

De asemenea, Vlad Alexandrescu menţionează că „în urma unei analize juridice obiective, concluzia este că nu există motive legale pentru a decide revocarea celor doi experţi naţionali din juriu, Raluca Velisar şi Valentina Iancu, şi pentru reluarea procedurii de selecţie”, aşa cum se solicita în scrisoarea adresată ministrului Culturii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata