Un director de la Universitatea de Medicină Iaşi nu poate justifica o avere de 142.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 523.462 lei (142.140 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în cursul anului 2008 de către Daniela Druguş, director general administrativ în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Daniela Druguş.

Daniela Druguş a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, iar aceasta a depus un punct de vedere la dosarul de evaluare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.