Banat Mountain Bike Maraton, o nouă ediţie, după o pauză de aproape patru ani

Turismul pe bicicletă este promovat, în Banatul Montan, prin intermediul unui proiect european, derulat de Primăria Berzasca din Caraş-Severin, Asociaţia Bike Attack din Reşiţa şi Primăria Golubăţ din Serbia, în cadrul acestuia dorindu-se a fi reluat, în acest an, Banat Mountain Bike Maraton.

„Noi am gândit o serie de evenimente. Unul şi cel mai important este Banat Mountain Bike Maraton, care va avea o nouă ediţie în acest an, după o pauză de aproape patru ani. Dacă până acum a avut loc în zona Gărâna — Semenic, acum, acest eveniment se va desfăşura la Dunăre, în zona clisurii, a comunei Berzasca. Apoi, vom organiza tabere educative, cu tineri din România şi Serbia, folosind metode de educaţie în natură, promovând evenimente culturale locale, de fiecare parte a graniţei. De asemenea, vom marca cel puţin cinci trasee în România şi Serbia, care vor fi folosite şi pentru marele eveniment Banat Mountain Bike Maraton”, a declarat Cătălin Gavrilă, managerul proiectului şi preşedinte al Asociaţiei Bike Attack Reşiţa.

Proiectul european se intitulează „Poteci pentru Ciclismul Montan în Regiunea Banat” şi se va desfăşura în Clisura Dunării, în încercarea de a dezvolta ecoturismul în această zonă pitorească, însă aproape deloc exploatată.

„Odată cu finanţarea pe care am primit-o de la Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare România-Serbia şi cu cele două primării partenere, activitatea de promovare a ciclismului în Banatul Montan va fi structurată, iar noi am ales zona Dunării, şi pentru că Dunărea este un simbol european, şi pentru că beneficiem deja de reclama pe care o are acest fluviu, dar şi pentru că este o zonă în care moştenirea culturală din partea românească şi cea sârbească este foarte puţin promovată”, a declarat Cătălin Gavrilă.

Proiectul se derulează până în luna octombrie a acestui an, timp în care se vor desfăşura o serie de campanii de promovare a Clisurii Dunării, pe ambele maluri ale fluviului. De asemenea, prin intermediul caravanelor şi a vizitelor de studiu, se va promova turismul pe bicicletă, mai puţin cunoscut şi practicat în ţara noastră, dar foarte popular în statele occidentale. Se vor realiza trasee pentru cicliştii interesaţi de acest gen de turism şi se vor organiza seminarii în cadrul cărora câţiva tineri din cele două ţări vor deveni ghizi de mountain-bike.

De asemenea, tinerii implicaţi în proiect vor promova evenimentele şi obiectivele culturale locale, pentru o mai bună cunoaştere a culturii şi istoriei celor două state partenere, dar şi pentru a aduce turismul cultural şi sportiv în atenţia publicului larg.

Proiectul are o valoare de peste 260 000 euro, din care 85% sută reprezintă finanţarea din partea Uniunii Europene, iar restul, de 15 procente, este asigurat de Guvernul României şi de partenerii care implementează proiectul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.