Mănăstirea Ţigăneşti

Situată între Bucureşti şi Ploieşti, Mănăstirea Ţigăneşti este înconjurată de un curs de apă cunoscut sub numele Lacul Maicilor.

Cel mai vechi document identificat până acum cu privire la Mănăstirea Ţigăneşti datează de la 1 august 1776, din vremea primei domnii a lui Alexandru Ipsilanti. Acesta este un act de vânzare, prin care moşia Ţigăneşti, din districtul Ilfov, este dată spre vânzare „sfinţiei sale părintele Hrisant egumenul”, potrivit Arhiepiscopiei Bucureştilor. Documentul atestă faptul că la acea dată exista deja o aşezare monahală, cel mai probabil un schit, locul fiind atunci propriu vieţuirii sihăstreşti.

Până în 1780, aşezământul a fost locuit de monahi. Din anul 1805, din iniţiativa mitropolitului Dositei, la Ţigăneşti au fost aduse monahii de la schiturile Turbaţi-Ilfov (de lângă Snagov) şi Hagi Dima (Schitul Maicilor, din Bucureşti), iar călugării s-au mutat la Mănăstirea Căldăruşani.

Măsurile care au fost luate în ceea ce priveşte ocuparea aşezămintelor monahale din zonă sunt pomenite într-un hrisov dat la 5 mai 1813 de Ioan Gheorghe Caragea, document prin care sunt întărite şi regulile vieţuirii monahale şi daniile făcute de predecesorul său Constantin Ipsilanti.

Motivul mutării, aşa cum se arată în act, a fost „numărul mare de poporeni” care se adunau la cele două schituri şi faptul că „nu puţină scandelă se pricinuieşte maicilor”. Drept pentru care se hotărăşte ca „numitele două schituri cu toate acareturile lor mişcătoare şi nemişcătoare să treacă la schitul Ţigăneşti”.

Prin alipirea celor două schituri mănăstirea capătă o mai mare importanţă, obştea creşte, fapt care impune ridicarea unei biserici mai încăpătoare. În anul 1812, cu ajutorul banului Radu Golescu, al logofătului Florescu şi al arhimandritului Dositei, stareţul Mănăstirii Căldăruşani, în locul bisericii de lemn a fost ridicată biserica care există şi astăzi, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

manastirea-tiganesti-03

În anul 1817, au fost ridicate biserica cimitirului, cu hramul Sfânta Treime şi bolniţa, de către logofătul bisericesc Niculae Bâţcoveanu. Pentru întreţinerea bolniţei, Bâţcoveanu a dăruit mănăstirii moşia Zădăriciu, din Judeţul Vlaşca.

Legea privind secularizarea averilor mănăstireşti din 1863 a găsit Mănăstirea Ţigăneşti cu numeroase posesiuni: opt moşii sau sfori de moşii, şapte vii (41 pogoane), nouă hanuri, două mori, peste 1.500 capete de vite ş.a. Din toate acestea i s-au lăsat la început grădinile dimprejur, 246 pogoane pentru izlaz în moşia Ciolpani, trei vii şi câteva animale.

Efectele secularizării s-au făcut însă simţite treptat, lipsurile fiind principalul motiv pentru care monahiile au cerut desfiinţarea vieţii de obşte şi a mesei comune, Mitropolia încuviinţând această cerere cu începere de la 1 aprilie 1882.

În prezent, Mănăstirea Ţigăneşti este mănăstire idioritmică, cu viaţă de sine. Din ansamblul ei face parte clădirea stăreţiei a cărei construcţie s-a realizat în anul 1817, care a suferit în timp mai multe reparaţii, refaceri şi amenajări, ultimele în perioada 1967-1987. Tot atunci s-au ridicat trapeza şi bolniţa.

Vechile chilii ale maicilor datează şi ele din aceeaşi perioadă, dar aspectul lor actual este datorat ultimelor reparaţii, din 1987.
Biserica mare este de plan triconc, împărţită în pridvor (închis), pronaos, naos şi altar, fiind prevăzută cu două turle, una pe pronaos, octogonală şi a doua, cu 12 laturi, pe naos, ele dau nota de verticalitate a monumentului.

Trecerea spre naos se face prin trei deschideri în arcadă, sprijinite pe stâlpi, model răspândit în arhitectura muntenească încă din veacul al XVIII-lea. Naosul este dominat de turla de mari dimensiuni, precum şi de largile abside laterale care delimitează un interior amplu.

Pictura originală nu s-a păstrat şi nu se cunoaşte nici autorul, aceasta fiind refăcută în timp de mai multe ori. O lucrare de acest fel, de mai mare amploare, a avut loc în anul 1895 când, la 10 iulie, pictorul Gheorghe Stoenescu din Piteşti a terminat de spălat, corectat şi completat întreaga pictură. Tot cu prilejul acestor intervenţii a fost montat şi noul iconostas, ale cărui icoane poartă semnăturile aceluiaşi Gheorghe Stoenescu.

manastirea-tiganesti-02

O ultimă intervenţie asupra picturii (şi cea mai importantă) a avut loc în anul 1929, şi s-a datorat pictorului Belizarie din Piteşti cunoscut pictor de biserici din prima jumătate a veacului trecut. Atunci a avut loc, repictarea întregii biserici, care capătă cu acest prilej o decoraţie murală somptuoasă, sobră, cu tematica tradiţională a iconografiei bizantine în care se resimt şi influenţe apusene.

Prin compoziţia arhitecturală şi ansamblul său pictural ce exprimă monumentalitate şi sobrietate, biserica aparţine stilului neoclasic, specific veacului al XIX-lea.

Pe timpanul de vest, deasupra uşii de intrare este zugrăvită icoana de hram, Adormirea Maicii Domnului.

Pe lângă biserica mare, ansamblul Mănăstirii Ţigăneşti, include biserica cimitirului, cu plan treflat şi o turlă pe naos, pridvor deschis sprijinit pe coloane.

În incintă, se pătrunde pe sub arcada unui turn clopotniţă. Actualul turn înlocuieşte o mai veche construcţie jumătate din zidărie jumătate din lemn, ce fusese ridicată în anul 1812, odată cu biserica.

Clădirea destinată arhondăriei a fost ridicată în 1863; aici a funcţionat în preajma celui de Al Doilea Război Mondial o şcoală de surori de caritate, în prezent clădirea adăposteşte muzeul mănăstirii care reuneşte valoroase icoane, obiecte de cult, cărţi vechi şi manuscrise precum şi o veritabilă colecţie de broderii şi ţesături liturgice datând din secolele XIX şi XX, parte dintre acestea realizate chiar în atelierele mănăstirii.

Un moment important în istoria Mănăstirii Ţigăneşti a fost înfiinţarea unui atelier de covoare, instalat în spaţiul în care se afla înainte bolniţa. În 1923, când a fost înfiinţat, avea 12 războaie pentru lucrat covoare persane, de Smirna şi chilimuri. Din anul 1948, atelierele de la Mănăstirea Ţigăneşti au trecut în grija Administraţiei Patriarhale, vechile războaie fiind înlocuite cu altele noi, mecanice. S-a înfiinţat şi secţia de broderie artistică eclezială care realiza veşminte preoţeşti, ţesături şi broderii liturgice.

În prezent, pe lângă slujbele de zi şi de noapte, monahiile de la Ţăgăneşti lucrează în atelierele de ţesut şi de brodat, se îngrijesc ca muzeul şi casele de oaspeţi să primească vizitatorii, cultivă pământul şi păstrează buna rânduială a locului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.