România caută investitori danezi în domeniul energetic

0

Experienţa daneză în domeniul soluţiilor adoptate pentru încălzirea centrală poate constitui o temă de colaborare între specialiştii din cele două ţări, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Karst Vagn Nielsen.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat direcţiile de acţiune în domeniul energetic, cum ar fi asigurarea securităţii şi eficienţei energetice.

„Regatul Danemarca este un partener economic important al României, iar apartenenţa la Uniunea Europeană a celor două state impune o strânsă cooperare, inclusiv în domeniul energetic. Experienţa daneză în domeniul soluţiilor adoptate pentru încălzirea centrală (termoficare) poate constitui o temă de colaborare între specialiştii din cele două ţări”, a precizat Grigorescu.

Demnitarul român a exprimat disponibilitatea ministerului de a colabora cu Ambasada Regatului Danemarcei şi cu firmele daneze prezente pe piaţă, inclusiv pentru atragerea de noi investitori din această ţară, în domeniul energetic.

În primele 10 luni din 2015, volumul schimburilor comerciale româno-daneze a fost de 403,2 milioane de euro, exportul românesc înregistrând 182,4 milioane de euro, iar importul 220,8 milioane de euro.

La 30 noiembrie 2015, conform datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, în România erau înregistrate 858 societăţi cu capital danez (0,43% din totalul societăţilor străine din România), cu un capital investit de 222,7 milioane de euro, reprezentând 0,57% din capitalul străin subscris în ţara noastră, ceea ce plasează Danemarca pe locul 23 în topul investiţiilor străine în România. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.