Preşedintele şi vicepreşedintele ANAF, urmăriţi penal în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun

35

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu, în dosarul în care sunt anchetaţi deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

Cei doi sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit unui comunicat al DNA.

În acelaşi dosar sunt urmărite penal pentru fapte de corupţie alte opt persoane.

* Gheorghe Ivan, manager al proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri şi spălarea banilor, toate în formă continuată.

* Iulian Costel Paraschiv, manager al proiectului „Acces pe piaţa muncii — O şansă pentru tine”, este cercetat, la rândul său, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni, la care se adaugă cea de influenţare a declaraţiilor.

* Aceleaşi infracţiuni îi sunt imputate şi Irinei-Valeria Radu, manager general al Asociaţiei Partida Romilor „Pro Europa”, în timp ce Florentina Rotariu, responsabil financiar, este suspectată în plus şi de cumpărare de influenţă.

* În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal pentru spălarea banilor în formă continuată Vasilică Grigore, Carmen Olteanu şi Valentin Pepenel, iar pentru influenţarea declaraţiilor în formă continuată Bogdan Florin Paraschiv.

Potrivit procurorilor, o parte dintre fapte au fost săvârşite în legătură cu derularea proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, finanţat cu fonduri europene.

„Grupul ţintă (reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile) a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii, aceştia din urmă neavând cunoştinţă despre faptul că au făcut parte din grupul ţintă. Pentru a-şi însuşi în mod ilicit sume din cadrul proiectului, de comun acord cu conducerea Asociaţiei Partida Romilor ‘Pro Europa’, managerul de proiect Ivan Gheorghe, împreună cu membrii echipei de management, Grigore Vasilică — soţia lui Ivan Gheorghe, Rotariu Florentina — responsabil financiar, Pepenel Valentin — coordonator naţional, au supraevaluat costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului”, se arată în comunicatul DNA.

Citeste si:  Statul a pus sechestru pe fotbalişti

Pe perioada derulării proiectului, între anii 2010 şi 2014, cei patru ar fi încasat sume cuprinse între 277.000 de lei şi un milion de lei.

Alte fapte au fost comise, potrivit anchetatorilor, în legătură cu proiectul „Acces pe piaţa muncii — O şansă pentru tine”, de asemenea finanţat cu fonduri europene.

„În cadrul proiectului, în vederea stimulării persoanelor din grupul ţintă, managerul proiectului, Paraschiv Iulian, a propus acordarea unei subvenţii de 600 de lei tuturor persoanelor care au absolvit cursurile de calificare/formare profesională prin intermediul proiectului. Prin Decizia nr.1 din 22.08.2011 semnată de preşedintele Nicolae Păun propunerea a fost validată. A rezultat că persoane din cadrul grupului ţintă, care urmau să participe la cursurile de formare, au fost chemate în diverse locaţii din localităţile aparţinând judeţelor vizate de proiect şi au fost informate că vor avea loc nişte cursuri de calificare pe diverse meserii (florar, lucrător comerţ, bucătar, lucrător construcţii) şi vor primi şi bani din fonduri europene„, se menţionează în comunicat.

Ulterior, unele dintre persoane au urmat câteva ore de curs, iar la final au primit un certificat de absolvire, precum şi sume de bani cuprinse între 300 şi 600 de lei. Alţi participanţi, deşi s-au înscris, nu au participat la niciun curs, dar unii dintre ei au primit bani.

Reprezentanţii Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa” sunt suspectaţi că ar fi deturnat şi fondurile alocate de la bugetul de stat.

Citeste si:  Programul- cadru de emisiuni titluri de stat "Medium Term Notes" va fi majorat cu două miliarde euro

„Pentru deturnarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, conducerea Asociaţiei Partida Romilor ‘Pro Europa’, împreună cu Departamentul de contabilitate (reprezentat de Rotariu Florentina şi Radu Irina Valeria), a întocmit în fals mai multe convenţii civile ce presupuneau angajarea fictivă pe o perioadă determinată, în cadrul asociaţiei, a unor membri ai asociaţiei din judeţele ţării. Aceştia trebuiau să fie plătiţi cu circa 1.500 lei, sumă pe care nu au primit-o niciodată şi nici nu aveau cunoştinţă despre aceasta. Pentru întocmirea acestor convenţii civile, Rotariu Florentina a folosit datele de identitate înscrise pe copii ale cărţilor de identitate ale membrilor Asociaţiei Partida Romilor, care se aflau la sediul din Bucureşti„, se mai arată în comunicatul DNA.

Modalitatea frauduloasă de deturnare a fondurilor primite de la bugetul de stat a fost descoperită în momentul în care unele dintre persoanele angajate în mod fictiv au primit la domiciliu, de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de la ANAF, decizii de impunere prin care li se solicita plata contribuţiilor sociale datorate în baza presupuselor activităţi efectuate în cadrul Asociaţiei Partida Romilor.

De asemenea, Nicolae Păun ar fi plătit între anii 2011 şi 2015, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor, mai multe tranşe de bani în cuantum total de 217.300 lei către deputatul Mădălin Voicu, asigurându-i totodată soţiei acestuia, Carmen Olteanu, un salariu în cadrul unuia dintre proiectele derulate, deşi aceasta nu a lucrat efectiv.

„Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor ‘Pro Europa’ „, mai susţin procurorii.

Citeste si:  Doina Pană: Până la sfârşitul anului va intra la vot final Legea vânătorii

Tot pentru disimularea actelor nelegale întreprinse, Nicolae Păun ar fi iniţiat colectarea, prin intermediul reprezentanţilor regionali ai asociaţiei, a deciziilor de impunere deja recepţionate de persoanele care au fost incluse fictiv în proiectele finanţate cu fonduri europene.

El le-ar fi solicitat reprezentanţilor regionali ai Asociaţiei Partida Romilor să transmită celor ce au primit decizii de impunere că situaţia va fi rezolvată fără ca acestea să fie nevoite să plătească sumele de bani imputate de ANAF şi ar fi influenţat declaraţiile date în calitate de martor de către persoane angajate sau beneficiare în cadrul proiectelor, inclusiv prin oferirea unor sume de bani.

De asemenea, în acelaşi context, ca urmare a demersurilor iniţiate de deputatul Păun Nicolae şi mijlocite de deputatul Mădălin Voicu, preşedintele ANAF, Diaconu Gelu Ștefan, împreună cu vicepreşedintele Gogancea-Vătăşoiu Mihai, a emis circularele nr. 10/ 07.01.2015 şi A-PRS1391/ 08.05.2015. Scopul acestor circulare era scutirea persoanelor angajate prin convenţii civile la Asociaţia Partida Romilor şi notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anul 2012, de la plata acelor contribuţii. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligaţie de plată”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, circularele respective au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale. Astfel, s-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare sau stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuţiilor, în cazul deciziilor deja comunicate.

Acţiunile şefilor ANAF au produs un prejudiciu bugetului de stat, dar şi un folos patrimonial în beneficiul Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata