Metodă inovatoare: Depistarea celulelor canceroase încă din primele stadii – pe baza analizelor de sânge

Depistarea precoce a cancerului încă din primele stadii poate fi făcută printr-o metodă minim invazivă pe baza analizelor de sânge.

Potrivit profesorului Huseyin Baloglu, medic patolog în cadrul Anadolu Medical Center, unde este implementată această tehnologie, analiza celulelor tumorale circulante este o metodă eficientă, minim invazivă, care, spre deosebire de investigaţiile PET/CT/RMN, permite depistarea celulelor canceroase şi identificarea numărului şi tipului acestora în stadiul incipient.

Metoda inovatoare de depistare a cancerului constă într-un simplu test de sânge şi joacă o contribuţie majoră în diagnosticarea precoce şi procesul de tratament personalizat.

O astfel de analiză costă 800 de euro.

„Sunt utilizaţi în depistarea cancerului parametri precum dimensiunea tumorii şi extinderea la ganglioni limfatici regionali sau organe. De acum încolo însă, datorită noii tehnologii CTC, va fi posibil să detectăm tumoarea cât încă este de mici dimensiuni”, a declarat, într-o conferinţă de presă, medicul.

El a explicat că studiile arată că celulele canceroase pot trece în sânge chiar şi atunci când tumoarea este de mici dimensiuni. Astfel, noua tehnologie poate izola aceste celule, împiedică trecerea lor în sânge şi le identifică.

Orice schimbare la nivelul celulelor tumorale le furnizează medicilor informaţii importante despre prognosticul afecţiunii încă din primele stadii ale terapiei. În plus, analiza mutaţiilor ca bază de tratament poate fi realizată datorită tehnologiei CTC.

Această tehnologie oferă opţiuni mai fiabile şi condiţii favorabile pentru cazurile cu acces dificil la tumoare sau cele care necesită intervenţii pentru prelevarea de probe cu risc ridicat.

„Mostra de sânge luată de la pacient este examinată cu ajutorul unui dispozitiv special. Noua metodă prinde celulele canceroase, furnizează informaţii despre numărul lor şi identifică tipul de cancer. Toţi aceşti paşi pot fi parcurşi într-o singură zi”, a explicat Huseyin Baloglu.

Potrivit acestuia, noua metodă face posibilă detectarea timpurie a celulelor canceroase, un aspect care este important pentru tratament.

„Datorită tehnologiei avansate, putem diagnostica celulele canceroase încă din primele stadii. Un alt avantaj foarte important al acestei metode îl reprezintă identificarea tipului de tumoare canceroasă. Astfel, putem diagnostica uşor tumoarea de plămâni, de colon şi de prostată”, a arătat medicul.

Această metodă implementată pentru prima dată în Turcia îi permite pacientului monitorizarea constantă în timpul terapiei, în vechiul sistem, răspunsurile favorabile /nefavorabile sau neutre pot fi determinate abia după 3 luni.

Datorită acestei tehnologii, modificarea la nivelul numărului de celule tumorale înainte şi după tratament poate fi determinată în primele două săptămâni.

El a explicat că această metodă este una dintre cele mai avansate sisteme de monitorizare a tratamentului pentru cancer şi subliniază importanţa tratamentului personalizat. Astfel medicii pot să îşi dea seama repede dacă tratamentul funcţionează şi dacă este necesară continuarea monitorizării tratamentului, în cazul în care cancerul dezvoltă o rezistenţă la acesta.

„Prin detectarea şi monitorizarea nivelului de CTC în sânge medicii pot obţine informaţii importante despre prognostic, fapt care poate influenţa puternic deciziile de tratament. Numărul mai mare de CTC în sânge este strâns legat de un risc crescut de metastază, precum şi un prognostic mai sărac şi o rată de supravieţuire scăzută”, a mai susţinut medicul turc.

Noul tip de evaluare — CTC este mai precis pentru punerea unui diagnostic la pacienţii cu cancer metastatic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.