Eurovision – cel mai longeviv concurs internaţional anual televizat de muzică

25

Concursul Eurovision a fost desemnat de Guinness World Records drept cel mai longeviv concurs internaţional anual televizat de muzică, la cea de-a 60-a ediţie, care a avut loc în 2015, la Viena (Austria). Un reprezentant al Guinness World Records a fost la Viena pentru a prezenta producătorilor show-ului premiul.

Concursul a avut loc anual începând din 1965, sub numele original „Eurovision Grand Prix”, dar ulterior denumirea a fost schimbată, în 1968, devenind Eurovision Song Contest.

Prima ediţie a reunit concurenţi din şapte ţări europene şi a fost câştigată de elveţianca Lys Assia cu cântecul „Refrain”. De-a lungul anilor, până la ediţia din 2015, Germania a participat de 59 de ori, Franţa de 58 de ori, Marea Britanie de 58 de ori.

Citeste si:  O rochie de seară purtată de prinţesa Diana a fost vândută cu 136.000 de dolari

Până la momentul intrării în Guinness World Records, Irlanda a fost ţara cu cel mai mare succes la concursul Eurovision, cu şapte ediţii câştigate. Primul concurs câştigat a fost în 1970, când solista Dana a cântat „All Kinds of Everything”, iar cel mai recent a fost câştigat în 1996, de Eimear Quinn care a cântat „The Voice”.

Ţara cu cel mai mic succes a fost Norvegia.

Cel mai în vârstă participant de sex masculin a fost Engelbert Humperdinck, în 2012, reprezentând Marea Britanie. Cel mai în vârstă câştigător a fost grupul care a reprezentat Danemarca în 2000 — The Olsen Brothers (Jorgan and Niels)—, care a cântat ”Fly On The Wings Of Love”.

Citeste si:  Record mondial de baloane cu aer cald ridicate în linie de la sol

Cele mai multe puncte câştigate la Eurovision (387) au revenit, în 2009, solistului norvegian Alexander Rybak, cu piesa ”Fairytale”, potrivit site-ului www.guinnessworldrecords.com. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: eurovision.tv

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata