Fostul şef DIPI Nicolae Gheorghe, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi deturnare de fonduri

28

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu şi două infracţiuni de deturnare de fonduri.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni, în sarcina lui Nicolae Gheorghe s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi două fapte de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată (11 acte materiale).â

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuţ Iacob, comisar şef, la data faptei şef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (3 acte materiale), şi Nelu Zărnică, chestor principal de poliţie, la data faptei adjunct al şefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (2 acte materiale).

Citeste si:  Elveţia nu mai vrea să fie un refugiu pentru fondurile deturnate de dictatori

DNA precizează că, în vara anului 2015, Nicolae Gheorghe şi Gabriel Pavel, prin întocmirea documentaţiei aferente, au contribuit la achiziţionarea unor bunuri din fondurile operative ale MAI, fără ca ele să fie folosite la acest tip de activităţi.

„Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea bunurilor din fondurile operative, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative. În perioada 21 august — octombrie 2015, Nicolae Gheorghe, în aceeaşi calitate, a schimbat destinaţia folosinţei bunurilor respective, achiziţionate în modalitatea de mai sus„, se arată în comunicat.

Citeste si:  Ponta: Cine se ocupă de cine îmi ia mie locul până pe 16 noiembrie, va pleca din partid a doua zi

Procurorii susţin că, în perioada 2014 — 2015, Nicolae Gheorghe, în calitate de secretar de stat şi ordonator de credite în DIPI, în mod repetat a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de peste 238.000 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

Anchetatorii au constatat că, în aceeaşi manieră, au procedat cu suma totală de aproape 14.500 lei şi suspecţii Zărnică şi Iacob, în calitate de ordonatori de credite în cadrul DIPI.

Citeste si:  Udrea: Am fost invitată „cu mandat” la DNA pentru a oferi lămuriri

Celor patru li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata