Inginer spaniol, amendat cu 30.300 de dolari pentru că ”a lipsit” şase ani de la birou

16

Un inginer spaniol a fost amendat cu 30.300 de dolari după ce angajatorul a descoperit că acesta nu figura în registrele companiei cu activităţile pe care trebuia să le desfăşoare în ultimii şase ani, iar niciunul dintre superiorii săi nu ştiau nimic despre activitatea sa, scrie UPI.com.

Joaquin Garcia, 69 de ani, inginer la compania municipală de apă din Cadiz (sudul Spaniei), a fost amendat tocmai când responsabilii din conducerea companiei se pregăteau să-i acorde o distincţie pentru că fusese angajatul loial al companiei timp de 20 de ani.

Citeste si:  Ucraina: Guvernul reia operaţiunea de eliminare a grupurilor armate proruse, bazându-se pe sprijin din partea SUA

Șefii lui Joquin Garcia de la compania de apă au crezut că poate inginerul a fost supervizat în activitatea sa de cei din primărie, însă primarul adjunct Jorge Blas Fernandez a negat acest lucru, declarând că autorităţile locale nu ştiau nimic despre această situaţie.

Joaquin Garcia, care avea un salariu anual de 41.600 de dolari, a declarat că nu avea de lucru la serviciu şi nu a raportat situaţia superiorilor săi de frică să nu îşi piardă locul de muncă.

El a mai spus că a petrecut mare parte din timp, la birou, studiind filosofia. Garcia i-a trimis o scrisoare primarului oraşului Cadiz în care-l roagă să fie absolvit de la plata amenzii. Inginerul spaniol a fost denumit de presa locală ”funcţionarul fantomă”, conform BBC. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata