Ministrul Agriculturii: Până nu avem rezultatele probelor din portocale nu putem incrimina niciun produs de contaminarea copiilor

28

Până nu vom avea rezultatele probelor recoltate din portocale nu putem incrimina niciun produs de contaminarea copiilor internaţi la Spitalul „Marie Curie”, a declarat duminică, 14 februarie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Am dat dispoziţie să se controleze aceste produse (portocale n.r.). Nu putem incrimina niciun produs până nu avem rezultatele. Este discutabil ca unul singur să fi consumat suc de portocale şi toţi să se îmbolnăvească. Eu am vrut doar să atrag atenţia că trebuie să controlăm produsele, dar nu am spus că tot ceea ce vine din afară este otravă. În această situaţie pot fi cauze multiple, nu doar sucul de portocale şi trebuie să rezolvăm cu calm. Sunt de acord că autorităţile trebuie să ia măsuri urgente, dar nu trebuie să spunem că tot ce avem în magazine este otrăvit, atâta timp cât nu ştim care este cauza. ANSVSA îşi face datoria şi aşteptăm rezultatele analizelor”, a precizat Irimescu.

Citeste si:  Radu Roatiş Cheţan, numit preşedinte al ANSVSA; Andrei Butaru preia funcţia de vicepreşedinte

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Andrei Butaru, rezultatele probelor recoltate din portocalele provenite dintr-un lanţ de magazine din judeţul Argeş cu care se presupune că au fost contaminaţi copiii internaţi la Spitalul „Marie Curie” şi la alte două spitale din Piteşti vor fi finalizate până luni seara sau cel mai târziu marţi dimineaţa.

„Colegii noştri din Argeş la ora aceasta recoltează probe de portocale, vor fi ambalate, sigilate şi trimise în cel mai scurt timp (…) la Laboratorul Naţional de Referinţă de la Bucureşti. Noi am stabilit să avem astăzi echipe de lucru la laboratorul de la Bucureşti maxim luni după amiază sau cel mai târziu marţi dimineaţă vom avea rezultatele analizelor„, a spus sâmbătă preşedintele ANSVSA într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Citeste si:  ANM: Ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, la nivelul întregii ţări, în perioada 3-4 septembrie

El a adăugat că ANSVSA s-a autosesizat în urma incriminării acestor fructe.

„Noi ne-am autosesizat în urma incriminării acestor fructe şi am stabilit să recoltăm deocamdată aceste fructe, dacă vor apărea pe parcursul anchetei putem să analizăm şi alte alimente incriminate. Deocamdată au fost incriminate doar portocale”, a explicat Butaru.

Preşedintele ANSVSA a explicat că ancheta este coordonată de Ministerul Sănătăţii şi de Direcţia de Sănătate Publică Argeş.

Începând cu data de 10 februarie au apărut informaţii în mass-media conform cărora mai mulţi copii, cu vârste de până la doi ani, au fost internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu sindrom diareic acut şi nevoie urgentă de dializă din cauza unei infecţii provocate de bacteria E-coli.

La mijlocul lunii ianuarie, ministrul Agriculturii declara că a dispus Autorităţii Veterinare să demareze controale la frontiere în cazul fructelor şi legumelor care intră în România, nu doar pe partea de reziduuri, ci şi pe cea de produse chimice, pentru că „trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a proteja consumatorul şi producătorul român”.

Știm cu toţii că sunt mari probleme cu ceea ce pătrunde în ţară pe fructe şi legume, la preţuri mici, şi care nu răspund cerinţelor. Am avut discuţii cu producătorii şi cu Autoritatea Veterinară şi este cert că trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru a proteja consumatorul şi producătorul român. În acest sens, am dispus la ANSVSA, pentru că am în coordonare ANSVSA, să declanşeze controalele la frontieră (…)„, declara Achim Irimescu în data de 20 ianuarie a.c.. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata