Canada înăspreşte regulile de intrare pe teritoriul său pentru cetăţenii ţărilor exceptate de la viză

Canada îşi va înăspri regulile de intrare pe teritoriul său începând cu 15 martie, prin adoptarea unor măsuri care îi va obliga pe cetăţenii din ţările în mod normal exceptate de la viză, printre care şi state europene, să ceară o ‘Autorizaţie Electronică de Călătorie’ (AVE), care se plăteşte, informează France Presse.

Echivalentul canadian al Programului electronic de autorizare pentru turism (ESTA) introdus de SUA în 2008, AVE vizează cetăţenii din „peste 50 de ţări şi teritorii”, care vor trebui prin urmare de acum să se înregistreze online şi să plătească taxa de 7 dolari canadieni (4,5 euro).

Odată formularul electronic completat, autorizarea pentru deplasarea în Canada, sau pur şi simplu pentru tranzitarea acesteia, va fi trimisă prin poştă şi va fi valabilă cinci ani.

Autorităţile canadiene evaluează „la peste trei milioane de persoane” numărul călătorilor vizaţi în fiecare an de această măsură. „De aceea am încercat să concepem unul dintre cele mai simple sisteme”, a declarat, pentru AFP, Robert Orr, înalt funcţionar al Ministerului canadian pentru Imigraţie responsabil de această reformă.

Autorizaţia Electronică de Călătorie „va permite Canadei să îi scaneze pe toţi călătorii şi să le verifice admisibilitatea înainte ca ei să pornească spre Canada”, a explicat Orr.

Serviciile canadiene de informaţii analizează deja listele de pasageri ale companiilor aeriene, „dar nu în mod sistematic”, a subliniat el.

Serviciile canadiene de frontieră vor da dovadă de ‘indulgenţă’, într-o primă etapă, pentru călătorii care nu vor fi la curent cu schimbările, a dat asigurări Orr. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.