Deputaţii au adoptat pe articole proiectul privind promovarea demnităţii umane

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 17 februarie, pe articole, proiectul de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a susţinut, în plen, că acest proiect trebuie respins pentru că este neconstituţional.

„Legea privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup sau legea privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup sau legea defăimării, aşa cum am numit-o noi, PNL, trebuie respinsă pentru că este neconstituţională. Iniţiatorul a propus o reglementare care conţinea norme ce instituiau cenzura atât în spaţiul public, cât şi în spaţiul privat, încălcând cel puţin patru drepturi fundamentale prevăzute de Constituţia României — dreptul la viaţă privată, dreptul la liberă exprimare, libertatea conştiinţei şi dreptul la informare. (…) Pe lângă această prevedere era instituită o poliţie a cuvântului care putea controla şi amenda orice cetăţean din România pentru o simplă afirmaţie, în contextul legal propus până şi Ilie Moromete ar fi fost sancţionat”, a declarat Gabriel Andronache, în plenul Camerei Deputaţilor.

Citeste si:  Rusia a interzis importul produselor agricole din Republica Moldova

El a adăugat că deputaţii se află în faţa unui proiect de lege cu conţinut „în continuare neconstituţional”.

„Iniţiatorul legii pare că a încurcat borcanele introducând norme de natură constituţională în conţinutul unei legi ordinare. Ceea ce este nelegal, pentru că Legea 24/2000 privind tehnica legislativă interzice o astfel de modalitate de reglementare. Iniţiativa legislativă conţine norme care sunt de categoria dispoziţiilor de aplicare a legii, de tipul norme sau instrucţiuni sau prevederi care ar fi trebuit să se regăsească în Legea Educaţiei Naţionale — aspecte de nelegalitate care trebuie sancţionate ca atare. Pentru aceste motive vă solicităm să votaţi alături de noi împotriva acestei legi”, a explicat Andronache.

Citeste si:  Vâlcea: Povestea Colegiului Forestier - cum a ajuns un penitenciar comunist să fie un liceu frumos

Proiectul de lege privind demnitatea umană va merge la sesiunea de vot final, programată la ora 12,30, în plenul Camerei Deputaţilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata