Nu mai putem combate sărăcia doar vorbind de bani, e nevoie de umanitate, declară Dacian Cioloş

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri, 17 februarie, că sărăcia nu mai poate fi combătută vorbind despre bani sau alocaţii bugetare, ci este necesară o utilizare eficientă a fondurilor respective, dar şi de voinţă politică sau umanitate.

„Suntem în România într-un moment în care nu mai putem combate sărăcia doar vorbind de bani, fonduri, alocaţii bugetare, în sensul că nu e suficient acest lucru, ci e nevoie şi de o utilizare eficientă a acestor fonduri şi, ca şi în multe alte domenii, dincolo de proceduri administrative, de voinţă politică, e nevoie de umanitate în acest proces, pentru că lucrăm cu oameni, nu cu numere”, a afirmat Cioloş în cadrul unei dezbateri publice privind pachetul integrat pentru combaterea sărăciei prezentat de Guvern.

Prim-ministrul a propus, în acest context, crearea unei coaliţii antisărăcie care să poată susţine pachetul de măsuri şi după ce actualul guvern îşi va încheia mandatul.

„Să constituim o coaliţie antisărăcie care să reunească organizaţii neguvernamentale, mediul academic, ministere şi autorităţile locale în jurul acestor idei pe care vi le propunem astăzi, dar care pot să fie dezvoltate în timp. (…) Sunt conştient, guvernul acesta, prin definiţie, va avea o viaţă mai scurtă şi nu vrem neapărat să promovăm aceste măsuri cu o identitate guvernamentală a guvernului acestuia. Unele dintre ele există deja în legislaţie sau se aplică mai mult sau mai puţin eficient, altele urmează să le demarăm, însă foarte importantă e continuitatea. (…) Pe un astfel de domeniu nu e suficient să acţionezi punctual timp de un an de zile sau doi ani. Ca să ai impact, e nevoie de continuitate. Pornim de la ideea că această coaliţie ar permite această continuitate”, a explicat premierul.

El a arătat că pachetul cuprinde o serie de măsuri prioritare pe care Guvernul şi-a propus să le continue sau să le demareze în cursul acestui an, pe durata mandatului actualului Cabinet.

„E un document pe care îl vom contura şi îl vom finaliza în grupuri de lucru împreună cu ministerele, cu autorităţile publice locale, cu partenerii din sectorul organizaţiilor neguvernamentale. E vorba de un plan de măsuri organizat în 47 de măsuri grupate pe etape de viaţă în aşa fel încât să putem oferi un fel plasă de siguranţă celor mai săraci din România, indiferent de vârstă, să oferim un pachet de măsuri pe diferitele etape ale vieţii unui om atunci când are nevoie de sprijin. Dincolo de această abordate pe categorii de vârstă, există şi măsuri pentru întreaga familie, care vizează îmbunătăţirea locuinţelor sau sănătatea în mediul rural, precum şi câteva măsuri transversale, cum ar fi incluziunea persoanelor cu dizabilităţi”, a spus Dacian Cioloş.

Demnitarul a menţionat că au fost deja identificate, pe lângă finanţarea din bugetul naţional în cazul anumitor măsuri, şi posibilităţi de finanţare din fondurile europene. Acesta a precizat că sunt necesare şi schimbări legislative pentru a pune în practică unele măsuri prevăzute în pachetul antisărăcie.

„Unele măsuri au nevoie nu doar de finanţare, ci şi de adaptări legislative, dar sunt unele măsuri care presupun doar decizii legislative şi apoi doar punere în practică din punct de vedere administrativ”, a susţinut Cioloş. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.