Căsătorie colectivă a 3.000 de cupluri în Coreea de Sud

Aproximativ 3.000 de cupluri din 62 de ţări şi-au unit destinele sâmbătă, 20 februarie, în cadrul unei ceremonii colective în Coreea de Sud, oficiate de Biserica Unificării, fondată de reverendul Sun Myung Moon, transmite Reuters.

La ceremonia organizată în principalul lăcaş al acestui cult — cunoscut în general sub numele de secta Moon—, situat în Gapyeong, la 75 de kilometri de capitala ţării, au asistat aproximativ 22.000 de persoane. Totodată, 12.000 de cupluri din întreaga lume au urmărit pe internet evenimentul, condus de Hak Ja Han, văduva lui Sun Myung Moon, potrivit unui comunicat de presă difuzat de această Biserică.

Biserica Unificării a fost fondată în 1956 de Sun Myung Moon, care ulterior s-a autoproclamat ”mesia” al omenirii. El a murit în 2002, la vârsta de 92 de ani. Din 2008, Hyung Jin Moon, fiul cel mic al reverendului şi al soţiei lui Hak Ja Han, a fost numit preşedinte al acestei Biserici, care susţine că are trei milioane de adepţi în 194 de ţări, aminteşte EFE.

Prima căsătorie colectivă oficiată de secta Moon a avut loc în 1961, numărul cuplurilor participante fiind de 36. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: REUTERS

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.