Deputaţii au admis cererea DNA de încuviinţare a arestării lui Nicolae Păun

19

Plenul Camerei a admis, miercuri, 24 februarie, cererea DNA pentru încuviinţarea arestării deputatului Nicolae Păun.

S-au înregistrat 165 de voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”. În sală au fost prezenţi 261 de deputaţi. Votul a fost secret cu bile.

Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor ”Pro Europa”, este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălare a banilor; efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata