Zeci de gospodării tradiţionale din Mocănime ar putea fi conservate şi integrate în circuite turistice

Câteva zeci de de gospodării tradiţionale, unele vechi de secole, au fost identificate în Mocănimea Trascăului şi Mocănimea Văii Arieşului, specialiştii propunând conservarea acestora „in situ” şi integrarea în circuite turistice, deoarece mutarea lor în cadrul unui muzeu în aer liber ar fi foarte costisitoare şi greu de realizat.

Cele 37 de gospodării tradiţionale au fost identificate în cadrul unui studiu iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) Alba cu scopul de a pune în valoare arhitectura tradiţională specifică pentru diverse zone ale judeţului.

„Scopul studiului îl constituie conservarea „in situ” şi amenajarea în cadrul acestor construcţii a unor colecţii etnografice şi promovarea acestora în cadrul unor trasee turistice, deoarece ideea mutării acestor construcţii într-un muzeu etnografic, în aer liber, este mai dificil de realizat. În cadrul studiului au fost identificate şi inventariate cele mai caracteristice construcţii de acest gen, aflate în stare de funcţionare şi care pot fi folosite în scop turistic, dar şi construcţii mai vechi, care ar putea fi reparate, restaurate şi gândite de la început pentru a fi utilizate în scop turistic”, a declarat arhitectul-şef al CJ Alba, Voichiţa Coman.

Citeste si:  Te-ai hotărât să-ţi încerci norocul în străinătate? Top 5 domenii şi ţări în care se fac angajări imediat!

Pentru ca aceste imobile din Mocănime să fie valorificate, autorii studiului au recomandat realizarea unui circuit al gospodăriilor tradiţionale remarcabile. Au fost propuse astfel patru trasee etnografice, care includ atât gospodăriile tradiţionale, cât şi monumente istorice şi ale naturii.

Pentru fiecare gospodărie tradiţională identificată ca fiind valoroasă a fost întocmită câte o „fişă”, care cuprinde informaţii referitoare la amplasament, istoric, căi de acces, starea de conservare, materialele utilizate, intervenţiile necesare în vederea conservării, material fotografic etc.

„Achiziţionarea acestor gospodării în vederea salvării şi valorificării lor se poate face atât de către autorităţile locale, CJ, cât şi de către persoane fizice sau juridice interesate, asociaţii care doresc să se implice în salvarea unor construcţii de excepţie”, a opinat Voichiţa Coman.

Potrivit coordonatorului proiectului, arhitect Marius Barbieri, cele 37 de gospodării tradiţionale identificate în aceste comune ar reprezenta cam 40% din imobilele de acest tip care există aici.

Citeste si:  Lăcaşele de cult din judeţul Vâlcea aşteaptă pelerinii pentru Sărbătorile Pascale

„Sunt foarte multe care sunt pe văi foarte greu accesibile şi se ajunge dificil la ele”, a explicat arhitectul.

În general gospodăriile respective au fundaţie de piatră locală, legată cu pământ, pereţi de lemn şi acoperiş de paie.

„Pentru cineva străin de aceste locuri ar putea părea ciudat că locuinţele de aici nu dispun de coş de fum, cu atât mai mult cu cât acoperişul, unul foarte înalt, este unul, de cele mai multe ori, de paie. Explicaţia este aceea că focul se face în vatră, camerele nu au planşeu, iar tot fumul ajunge în pod, unde se formează un strat protector de funingine, care ignifughează foarte bine acoperişul”, a spus Voichiţa Coman.

O astfel de gospodărie tradiţională, încă locuită, este cea a unei familii din satul După Deal, comuna Ponor. Casa a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind adusă pe actualul plasament din alt sat, în anul 1950.

Citeste si:  Artista belgiancă Selah Sue revine la Bucureşti în luna mai

Tot în comuna Ponor, în satul Ponor, se află o altă construcţie care îndeplineşte rolul de locuinţă permanentă, ridicată la începutul secolului al XX-lea. În trecut a funcţionat şi ca moară de apă şi atelier de prelucrare a fierului.

În Valea Poienii, în comuna Rîmeţ, a fost identificată o altă gospodărie tradiţională încă locuită, cu şură cu grajd şi coteţ pentru animale mici.

Cele mai multe dintre gospodăriile identificate prin acest studiu nu mai au, în prezent, rol de locuinţă permanentă.

Studiul „Identificarea gospodăriilor tradiţionale în vederea conservării lor in situ. Zona Ocoliş, Poşaga, Sălciua, Lupşa, Bistra, Rîmeţ, Ponor, Mogoş, Întregalde” face parte dintr-o serie de studii elaborae din iniţiativa CJ Alba şi reflectă preocuparea constantă a acestuia pentru promovarea, conservarea şi punerea în valoare a arhitecturii tradiţionale specifice pentru diverse zone ale judeţului Alba. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: studiu CJ Alba

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata