Arida Vale a Morţii din California s-a transformat într-un covor de flori

33

Arida Vale a Moţii (Death Valley) din SUA, unul dintre cele mai fierbinţi locuri de pe Terra, are în prezent aspectul unei grădini pline de flori şi culoare, scrie ziarul ”The New York Times”, care precizează că o situaţie similară nu s-a mai înregistrat din anul 2005.

Fenomenul se explică prin cantităţile record de ploaie căzute în regiune în octombrie 2015. Primele flori au început să apară în noiembrie, dar ”superînflorirea” s-a produs luna trecută, iar rezultatele arată ”din ce în ce mai bine”, a declarat Abby Wines, purtător de cuvânt al Parcului Naţional Death Valley.

Citeste si:  Jean-Claude Juncker a prezentat lista comisarilor europeni şi portofoliile repartizate pentru 2014-2019

În acest parc — situat la est de Sierra Nevada, mai ales în statul California şi având doar o mică parte în Nevada — plouă foarte puţin, aşa încât apar în mod obişnuit mici anemone. Dar ultimii ani au fost deosebit de de secetoşi în SUA, aşa încât revenirea la viaţă a zonei este cu atât mai îmbucurătoare.

Peste 20 de specii de plante acoperă pământul, după o lungă perioadă în care era uscat şi brăzdat de crăpături. La început, a dominat culoarea galbenă a florilor numite’ ”Desert Gold”, care arată ca nişte margarete aurii, dar ulterior covorul viu a dobândit şi pete de purpuriu, roz şi alb. Dacă temperatura nu va creşte prea tare şi vântul nu va sufla prea puternic, este de aşteptat ca florile să persiste până la mijlocul lunii martie. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: D. Milliard / facebook.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata