Senatul a adoptat legea dării în plată

0

Senatorii au adoptat, luni, 29 februarie, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ”Prima casă” sa fie inclus în acest act normativ.

S-au înregistrat 119 voturi ”pentru” această lege trimisă la reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis.

Senatorii au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ”Prima casă” şi au introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanţei dintr-un contract de credit prin dare în plată, valoarea contractul de credit, la momentul acordării, nu trebuie să depăşească 150.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb al BNR în ziua încheierii contractului, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţă.

În timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finanţelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus că MF susţine punctul de vedere al BNR, arătând că aplicarea actului normativ asupra programului ”Prima casă” ar duce la blocarea acestuia.

„Ministerul Finanţelor susţine punctul de vedere exprimat de BNR şi amendamentele BNR. Susţinem exceptarea creditelor garantate de la programul ‘Prima casă’ de aplicarea legii supusă reexaminării, întrucât dacă s-ar aplica şi acestei categorii de credite s-ar pune în discuţie însăşi existenţa programului. Aceasta deoarece ar afecta caracterul irevocabil şi definitiv al garanţiilor acordate de către stat”, a explicat Jiru, adăugând că în aceste condiţii se va ajunge la blocarea programului şi compromiterea scopului social al acestuia.

În context, el a mai spus că promovarea legii în forma propusă, fără a lua în considerare amendamentele BNR şi MF ”ar genera consecinţe negative asupra bugetului general consolidat de stat”.

”Potenţiale riscuri ce pot apărea sunt ca statul să fie acţionat de bănci la tribunale internaţionale. (…) Există riscul scăderii ratingului României din cauza unei situaţii impredictibile a sistemului financiar, impact direct asupra bugetului de stat”, a susţinut reprezentatul MF.

În replică, deputatul PNL Daniel Zamfir, unul dintre cei 157 de iniţiatori ai actului normativ, a arătat că scopul este o lege dreaptă, care să fie cât mai repede aplicabilă. ”Oamenii sunt disperaţi că băncile îi scot afară din casă. Legea nu este împotriva sistemului bancar, ea a fost gândită ca una să aducă un echilibru între bănci şi clienţi şi să-i protejeze pe aceştia din urmă împotriva abuzurilor băncilor. (…) Legea se aplică persoanelor fizice consumatori”, a punctat liberalul.

Zamfir a arătat că programul ”Prima casă” trebuie să rămână în interiorul legii pentru ca şi cei care au luat un astfel de credit să fie protejaţi.

”Excluderea ar face ca ei să nu mai fie protejaţi în faţa abuzurilor băncilor”, a spus el.

În favoarea actului normativ s-au pronunţat şi social-democraţii şi progresiştii.

Astfel, senatorul PSD Șerban Nicolae a spus că social-democraţii susţin proiectul de lege şi a pledat pentru ca programul ”Prima casă” să rămână în lege, subliniind că în buget sunt alocate sume de bani pentru derularea acestuia. „BNR să ia în serios că nu este doar un regulator de monedă, ci este un susţinător al statului român”, a atras atenţia social-democratul, opinând că guvernatorul Băncii Naţionale trebuia să fi fost prezent în Parlament.

De asemenea, senatorul UNPR Șerban Mihăilescu a anunţat că formaţiunea din care face parte susţine adoptarea reglementării, motivând că este nevoie de un plan de salvare a familiilor îndatorate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.