Dosar Ferma Băneasa: Extindere de anchetă şi pe retrocedare de pădure la Snagov; fost prefect – sub control judiciar

Procurorii DNA Braşov au dispus extinderea anchetei în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa şi faţă de fapte legate de retrocedarea nelegală a unei suprafeţe de 47 de hectare de pădure, situată în localitatea Snagov, fiind plasaţi sub control judiciar Nicolae Jecu, fost prefect al judeţului Ilfov, şi Apostol Muşat, fost primar al comunei Snagov.

De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Remus Truică pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani, precum şi faţă de prinţul Paul pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, Nicolae Jecu şi Apostol Muşat sunt acuzaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

În dosar, procurorii l-au reţinut pe Theodor Chiriac, la data faptelor director tehnic în cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, delegat în funcţia de şef al Direcţiei menţionate, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi participaţie improprie la spălare a banilor. El va fi prezentat joi la Curtea de Apel Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Niculae Dima, la data faptelor secretar al localităţii Snagov şi membru în Comisia locală de fond funciar, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.

DNA precizează că, începând din 2006, în contextul în care formulase cereri sau intenţiona să ceară restituirea unor terenuri situate în apropierea Capitalei, prinţul Paul i-a promis lui Truică şi asociaţilor lui din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România şi, ulterior, le-a şi dat acestora bunurile, pe măsura obţinerii lor, în schimbul intervenţiei membrilor grupului infracţional pe lângă funcţionari publici cu atribuţii în reconstituirea/ retrocedarea dreptului de proprietate sau asupra judecătorilor, urmând a se reuşi, în mod injust, obţinerea bunurilor revendicate şi punerea în posesie.

Sursa citată menţionează că, în perioada septembrie — noiembrie 2005, la Primăria Snagov s-a înregistrat o cerere şi o revenire prin care prinţul Paul solicita restituirea a 47 ha pădure din Snagov, iar la 9 martie 2006 s-a întocmit procesul verbal al comisiei, care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru restabilirea dreptului de proprietate.

„Aceasta — deşi prin adresa din 24 februarie 2006, cât şi la 10 martie 2006, reprezentantul Ocolului Silvic Snagov s-a opus retrocedării, întrucât nu exista act de proprietate şi terenul revendicat nu se afla în anexă la Decretul 38/1948. Din probatoriu a rezultat că, în realitate, nu a avut loc o şedinţă a comisiei, ci la insistenţele secretarului localităţii, inculpatul Dima, un funcţionar, a semnat anexa 37 (în care se menţionează persoana şi suprafaţa aprobată la retrocedare), care a fost înaintată apoi Comisiei judeţene pentru validare pentru 46,78 ha pădure. Atât procesul verbal, cât şi anexa 37 au fost semnate de primarul Muşat şi de secretarul Dima şi înaintate spre validare comisiei judeţene constituite la nivelul Instituţiei Prefectului Ilfov”, se spune în comunicat.

Anchetatorii au constatat că la dosarul de restituire nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că prinţul Paul este persoană îndreptăţită, că antecesorul său a deţinut un titlu pe acel teren, suprafaţa de teren şi faptul că deţinea pădurea la momentul exproprierii.

DNA arată că, prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006, comisia judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât validarea anexei 37, recunoscându-i prinţului Paul un drept de proprietate pentru 46,78 ha teren cu vegetaţie forestieră situat în localitatea Snagov.

„După emiterea hotărârii de validare, s-a acţionat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersuri în acest sens fiind făcute cu sprijinul primarului Apostol Muşat, iar pe de altă parte de Remus Truică, cel care a apelat persoane din cadrul Direcţiei Silvice Ilfov, singura instituţie care putea dispune punerea în posesie. Truică a apelat la directorul tehnic al Direcţiei silvice, o cunoştinţă a sa, inculpatul Chiriac. Acesta din urmă a semnat, în numele şefului Direcţiei, o adresă prin care Direcţia Silvică a solicitat Ocolului Silvic să-l pună în posesie pe inculpatul Al României Paul”, mai susţin procurorii.

Ulterior, precizează DNA, la datele de 26 iunie şi 15 august 2007, prinţul Paul a fost pus în posesie cu suprafaţa respectivă.

„S-a stabilit că, prin doi intermediari, Theodor Chiriac a disimulat folosul necuvenit, 1.000 mp teren forestier în zona Fundul Sacului, primit urmare a exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu, interpunându-i pe cei doi în transferul proprietăţii bunului. Ulterior, la solicitarea acestuia, terenul a fost vândut, prin aceiaşi intermediari, iar preţul — 50.000 euro a fost încasat de Chiriac, deşi în act s-a menţionat 5.000 euro. În această modalitate, Theodor Chiriac a intrat în posesia efectivă a mitei, determinând totodată pe cei implicaţi în această tranzacţie să disimuleze, fără vinovăţie, adevărata natură a provenienţei bunului”, se arată în comunicat.

DNA subliniază că imediat după intrarea în posesie, deşi a avut cunoştinţă de decizia din 1941 a ÎCCJ (care recunoştea dreptul de proprietate al statului român asupra terenului în defavoarea regelui Carol al II-lea), Nicolae Jecu, în calitate de prefect, a emis titlurile de proprietate nr. 243/07.08.2007 — pentru 10 ha şi nr. 246/31.08.2007 — pentru 36,78 ha pe numele prinţului Paul.

Procurorii susţin că acţiunea abuzivă a inculpaţilor a avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu peste 9,5 milioane euro, care constituie în acelaşi timp şi folos necuvenit pentru prinţul Paul, Remus Truică şi membrii grupului infracţional. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata