Sutienul care ajută la detectarea cancerului la sân

Un grup de cercetători de la Universitatea Naţională din Columbia (UN) au creat un sutien care ajută la detectarea cancerului mamar prin determinarea diferenţei de temperatură dintre cei doi sâni, provocată în principal de prezenţa celulelor anormale, potrivit unui comunicat publicat de universitate şi preluat de EFE.

Sistemul aflat în fază de prototip doreşte să fie o inovaţie în prevenirea acestei boli, a cărei diagnosticare tardivă poate complica tratamentul şi reduce şansele de succes, se arată în comunicat.

Sutienul conţine un software care monitorizează şi înregistrează, cu ajutorul a doi senzori infraroşii, temperatura fiecărui sân, lucru fundamental pentru a detecta posibile celule anormale.

„Când există prezenţă de celule străine glandelor mamare, corpul are nevoie de o mai mare circulaţie a fluxului de sânge în acea parte specifică unde se găsesc celulele invazive, de aceea temperatura organului creşte”, a explicat studenta María Camila Cortés Arcila, care participă la proiect.

Studenţi şi profesori de la facultatea de Inginerie Electronică din cadrul UN participă din iunie anul trecut la acest proiect testat pe un grup de de 189 de femei, din care 166 erau sănătoase, 12 prezentau o anumită patologie mamară, iar 7 fuseseră supuse unei masectomii.

Cu ajutorul acestui instrument s-a probat eficienţa senzorilor şi diferenţele de temperatură dintre pacientele diagnosticate cu cancer la sân şi celelalte participante la experiment. Cercetătorii lucrează la perfecţionarea prototipului pentru a putea obţine un produs care să fie vândut pe piaţa de lenjerie intimă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.