Parlamentul European vrea să limiteze utilizarea antibioticelor în crescătoriile de animale

Fermierii europeni vor trebui să utilizeze mai puţine antibiotice în crescătoriile de animale, pentru a contracara rezistenţa crescută a bacteriilor la aceste medicamente, potrivit unui act legislativ aprobat joi de Parlamentul European, informează AFP.

Textul actului legislativ, care urmează să facă obiectul negocierilor cu statele membre şi care ar urma să fie aplicat abia din 2019 şi chiar 2020, vizează „reducerea cantităţii de antibiotice care se găsesc în farfuriile consumatorilor”, a concluzionat raportorul Parlamentului European, Françoise Grossetete.

Pentru a lupta împotriva rezistenţei la antibiotice, deputaţii europeni propun în special interzicerea, cu excepţia cazurilor prevăzute în mod clar de Agenţia europeană a medicamentelor, utilizării preventive a antibioticelor, în absenţa unor semnale clinice de infecţie. Textul prevede, de asemenea, utilizarea veterinară a anumitor antibiotice care sunt rezervate pentru medicina umană şi interzicerea vânzării online de antibiotice, vaccinuri şi substanţe psihotropice pentru animalele din crescătorii.

Textul actului legislativ urmează acum să facă obiectul negocierilor între Parlamentul European şi statele membre UE. Aceste negocieri ar urma să demareze abia la începutul anului următor şi se anunţă a fi dificile, în special având în vedere reticenţele previzibile din partea ţărilor unde agricultura intensivă recurge frecvent la antibiotice. În momentul în care statele membre şi Parlamentul European vor ajunge la un acord, noile reglementări se vor aplica după un interval de doi ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.